Avocatul Mircea Ursuța a dat în judecată compania de zbor low-cost Wizz Aer pentru că l-a lăsat prin aerogări în străinătate și a obținut, vorba cântecului, după ani și ani, despăgubiri de 40 de mii de euro. 

Adevărul e că acesta este cel mai avantajos mod de a călători fără să-ți pui în pericol vacanțele. Scoți banii de pe companiile low-cost, iar cu aceștia îți cumperi bilete la companiile prestigioase. 

Totuși, nu trebuie să dăm cu pietre în companiile mai ieftine, că ar putea pune în practică metode și condiții și mai drastice pentru pasageri: 

1. Faptul că rămâi în aer după anularea zborurilor face parte chiar din obiectul de activitate al companiilor aeriene. 

2. Deja multă lume s-a prins că low-cost înseamnă de fapt big issue.

3. Pasagerii ar trebui cântăriți la plecare pentru că nu e corect ca un pasager de 75 de kilograme cu un bagaj de cală de 15 kilograme să plătească mai mult cu 75 de euro față de altul de 130 de kile care vine cu hainele pe el.

4. Pe cale de consecință, pentru optimizarea zborului, cu patru ore înainte de îmbarcare, toți pasagerii ar trebui să primească purgative.

5. Ar fi interesant să se desființeze bagajul de mână, pentru ca acolo să fie adăpostiți călătorii de clasa a doua.

6. Ar mai fi o categorie de pasageri, clasa a III-a, care vor sta în picioare lângă toaletă, cu condiția să fie lăsați să fumeze.

7. Se vor desființa posturile de stewardese, trecându-se pe principiul autogospodăririi. Vrei o cafea? N-ai decât să o faci singur, iar la final să speli cana, că oricum nu ai altceva mai bun de făcut pe timpul zborului.

8. Se poate renunța la copilot. În cazul în care pilotul devine indisponibil, se va găsi un pasager isteț, ca în filmele americane, capabil să aducă la sol cu succes complicata mașinărie zburătoare.

9. La cum merg lucrurile prin companiile low-cost, în curând numărul avocaților va fi mai mare ca al piloților.

10. Dacă vrei să zbori cu cinci euro, iar taxiul până la aeroport face 15 euro, ia-ți cu tine o pătură, o sticlă de apă și clisă, că e ca la CFR: nu știi nici când pleci, nici când ajungi și nici unde ajungi.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!