Orașul de pe Criș surprinde din nou. Din cauza caldarâmului neprietenos cu vegetația, s-a decis ca spațiile să fie înverzite cu copaci amplasați în niște cuve pe roți. Avantajele acestui sistem sunt de netăgăduit.

În primul rând, un astfel de ansamblu costă 2.600 de euro, ceea ce duce la propășirea firmelor din domeniu. Apoi, locuitorii care duc lipsă de ozon n-au decât să facă o cerere la Primărie și li se va aduce copacul mult dorit, cu umbră cu tot, până în casa scării.

Parcă, totuși, se mai poate vorbi și despre alte efecte.

1. Iarna, copacii ar putea fi amplasați pe șenile, să nu derapeze.

2. Se vor putea organiza concursuri de Formula 1 cu copacii pe roți.

3. Cuvele ar trebui să fie metalice, să se bucure nu doar hoții de lemne, ci și cei de fier vechi.

4. În meciurile de fotbal cu miză mare, copacii ar putea fi puși între buturi, oricum e mai ecologic decât să pui autobaza în poartă.

5. Nimic nou sub soare. Noi avem de multă vreme copaci pe roți: doar că, până acum, îi vedeam pe remorcile hoților de lemne.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!