Deși în Constituție nu se precizează, la felul în care se comportă politicienii români, e clar că trăim într-o republică habotnică.
În loc ca Guvernul să se întrunească pentru a face posibilă stabilirea unui calendar rezonabil la alegerile prezidențiale, alde Grindeanu nu a putut fi dislocat la timp dintre sarmale și nici Marcel Boloș, rupt de sub icoane.
Prin urmare, alegerile nu vor mai avea loc înainte de Sărbătorile Pascale, fiind amânate până prin mai, spre desfătarea lui Klaus Iohannis.
Nu pricep de ce nu se poate merge la vot de Florii, dar n-am avut nicio greață să punem ștampile de Ziua Națională.
Acum vom vota pe 4 și 18 mai, dar, culmea blasfemiei, pică exact când biserica națională o prăznuiește pe Sfânta Mucenică Pelaghia și, respectiv, pe Sfinții Mucenici Paulin, Heraclie și Benedim.
Nu ne rămâne decât să ne consolăm cu avantajele acestei manevre a politicienilor care se pregătesc să-și tragă singuri capacul pe tomberon în vederea depozitării lor la lada de gunoi a istoriei.
1. S-au decalat alegerile pentru ca Iohannis să-și poată prelungi sezonul de schi.
2. Alianța așteaptă la rândul ei o minune de Paști: aceea ca domnul Crin Antonescu să învie și să intre în campania electorală.
3. Dacă se mai amână alegerile cu încă câteva săptămâni, Călin Georgescu câștigă detașat încă din primul tur.
4. De pe acum Curtea Constituțională poate anula viitoarele alegeri din cauza amestecului grosolan în scrutin al PSD, PNL, UDMR și minorități.
5. Până la urmă românii nu au ce comenta, la așa politicieni, așa popor.
Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare