Există un personaj în Bihor practic indestructibil, indiferent cât de penale sunt faptele comise de el. E liberalul de frunte Călin Puia, fost ospătar, șeful Direcției de Protecție a Copilului, care a scăpat de bulău prin prescripție.

Cum legile noastre sunt complet idioate, a fost reangajat ca director la aceeași instituție. Atât a așteptat directorul, că s-a și apucat să se răzbune pe cei care l-au turnat!

Omul face comisii care să demonstreze hoțiile celor indezirabili. Nu-i reușește? Mai face una! O mai aduce în preajmă și pe secretara Consiliului Județean, madam Carmen Soltănel, să-i țină de șase când survolează tot Codul Penal. 

Și, uite așa, individul care a ocupat prin vot locul 5 în ierarhia liberalilor pentru parlamentare face legea la el în bătătură.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!