1. Ziariștii au devenit suspicioși când au aflat că, spre deosebire de predecesorul său, Marcel Ciolacu, Bolojan chiar are diplomă de Bacalaureat.
2. Uimirea s-a transformat în revoltă când a explicat că a terminat liceul la zi, și nu la seral, ca mare parte dintre politicieni.
3. Altă ciudățenie: deși e din comuna Vadu Crișului, Bolojan a preferat să studieze la Timișoara și nu la universitatea din comuna natală.
4. Dacă tot nu a vrut să aibă diplomă de Vadu Crișului, de ce nu s-a mulțumit cu una de la Marghita sau de la Spiru Haret?
5. Înainte de Revoluție, cei care intrau la facultate făceau 9 luni de armată, dar acest lucru nu trebuia verificat de jurnaliștii tineri care caută pete în soare premierului.
6. Dacă tot a făcut armata, oare Bolojan nu o fi dezertat?
7. Dacă Bolojan a dezertat, precis în acea perioadă fura camioane din Germania.
8. Bolojan, cu două facultăți, e un prost exemplu pentru politicienii care n-au nici o facultate, dar au două doctorate.
9. Intenționat nu și-a luat doctoratul, ca să nu-l poată acuza lumea de plagiat. Plus că, jenant, nu a absolvit nici Colegiul Național de Apărare.
10. S-a format un comitet de lucru în Parlament care analizează notele lui Bolojan la lucru manual. Se pare că avea carențe la traforaj.