Dacă locuiești în „Depresia” Beiușului e normal ca, măcar o dată pe săptămână, să-ți serbezi ziua de naștere. Și cine poate să-și permită luxul acesta, decât fruntea comunității: primarii, polițiștii, hoții de lemne, de piatră, de curent, politicienii și cei care mișună prin preajma lor?

La Cărpinet, după ce lăutarii i-au înfierbântat pe cheflii, a izbucnit un scandal între două organe, unul mai mare ca celălalt. Mai mare în grad, evident. Practic, toți cei implicați în conflict pot spune că i-a bătut Poliția și, totodată, că intră atât la tulburarea liniștii publice, cât și la ultraj.

Nu înțeleg de ce atâta zarvă că s-au bătut doi polițiști asistați de zeci de colegi, din moment ce, conform statisticii, prin zona folclorică a Binșului, tot al doilea om e cu chipiu. 

Iată filmul evenimentelor, relatate de la fața locului și de la locul feței de un participant:

Ora 22.30 S-a trecut la verificarea cadourilor. Sărbătoritul a comentat: FMOB, se vede că i-a lovit inflația pe invitați. Nu-i bai, așa vă dau și eu de mâncare, adică o să mâncați bătaie!

Ora 23.45 Un polițist s-a apucat să cânte alături de lăutari. Ca să-i poată lipi suta pe frunte, un coleg i-a dat jos cascheta. De aici tot scandalul. Cel rămas fără caschetă a bănuit că colegul său nu a vrut de fapt să-i lipească banii pe chelie, ci să vadă dacă circumvoluțiunea cu care se laudă nu e urma de la chipiu.

Ora 0.40 Pentru că discuția academică avea nevoie de un coeficient de inteligență, nu doar pozitiv, ci și supraunitar, au mai intrat în dizertații încă trei organe. După clasicul deja FMOB, au pus pe masă argumentele supreme: diplomele de Bacalaureat. Unul avea diploma scrisă cu cerneală fosforescentă, semn că a făcut liceul la seral.

Ora 1.30 Șeful de post din Ștei i-a despărțit pe scandalagii, ocazie cu care a despărțit și trei polițiști de nevestele lor.

Ora 2.30 Nimeni nu a depus nicio plângere scrisă, semn că nu avea cine să o scrie.

Ora 3.30 Sărbătoritul a declarat că la anul, de ziua lui, va chema și niște bagabonți care să-i bată, să nu mai zică lumea că se caftesc polițaii între ei.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!