Drumarii au început să monteze indicatoare pe proaspăt terminatul DN 76 Oradea-Deva. Ceea ce ar fi foarte bine, doar că unele sunt rău „pocite”. Valea Unghiului, de pildă, care străbate satul Petrileni, a fost botezată Valea Untului, iar pe indicatorul ce arată direcţia spre Moneasa şi Briheni scrie acum Moneasa şi... Bihoreni.

N-au observat greșelile nici „Doreii” care au realizat indicatorul şi nici cei care l-au montat, spre amuzamentul ziaristului şteian Horia Dumitraş, care a postat „minunea” pe Facebook. Reacţiile n-au întârziat să apară, unii comentând, pe bună dreptate, că dacă tot au buctat-o, meșterii ar fi trebuit să scrie, şi în loc de Moneasa, Arădeni, ca să fie clar că cele două localităţi sunt în judeţe diferite.

„Bihoreni de la Briheni! Ai noştri sunt”, a conchis un alt localnic, întrebându-se, mai şugubăţ, dacă nu cumva şi ziarul BIHOREANUL e tot de prin Briheni. Bihorel îl asigură că nu, dar sigur e dintre - și pentru - bihoreni...