Noi detalii au fost transmise de polițiști despre accidentul grav produs miercuri seară pe DN 1 / E60, în zona localității Poieni, județul Cluj, în urma căruia traficul între Huedin și Oradea a fost blocat în ambele sensuri.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în accident au fost implicați doi șoferi din județul Bihor, iar o femeie de 43 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost grav rănită și transportată cu elicopterul SMURD la spital.

Ar fi intrat pe contrasens

Conform primelor cercetări, accidentul s-a produs după ce o femeie de 50 de ani, din județul Bihor, care conducea un autoturism dinspre Huedin spre Poieni, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, „pe fondul unor preocupări de natură să îi distragă atenția”.

Mașina condusă de bihoreancă a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat de 30 de ani, tot din județul Bihor.

În urma impactului, autoturismul femeii a fost proiectat într-o altă mașină, care circula în spatele ansamblului de vehicule. Aceasta era condusă de un bărbat de 66 de ani, din județul Timiș.

Pasageră grav rănită

Cel mai grav afectată a fost o femeie de 43 de ani, pasageră în autoturismul condus de șoferița din Bihor. Potrivit ISU Cluj, victima a fost găsită inconștientă, cu multiple traumatisme, și a fost extrasă din mașină de pompierii de la Detașamentul Huedin, cu echipamentele de descarcerare.

La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Punctul Aeromedical Târgu-Mureș, care a preluat femeia și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

De asemenea, un bărbat de aproximativ 60 de ani a primit primul ajutor la fața locului și a fost transportat de echipajul SMURD la Spitalul Orășenesc Huedin, fiind conștient și cooperant. O altă femeie a fost consultată la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

Polițiștii au precizat că toți șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!