Staţiunile montane din Bihor au fost arhipline în ultimele zece zile, foarte mulţi bihoreni petrecându-şi vacanţa de Crăciun şi Anul Nou pe pârtie.

Numărul mare de schiori care s-au dus la Vârtop şi la Stâna de Vale a făcut ca şi numărul intervenţiilor Salvamont să fie ridicat: în aceste zile, 16 persoane au avut nevoie de ajutorul salvatorilor montani.

"Cele mai multe intervenţii au fost pentru diferite fracturi, luxaţii, accidente normale în acest sezon. Din fericire, nici un caz nu a fost foarte grav, nicio victimă nu a avut viaţa în pericol. Prin comparaţie cu numărul mare de turişti, considerăm că numărul accidentărilor a fost, totuşi, mic", a declarat, marţi, pentru BIHOREANUL, Pinter Istvan, şeful Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Firesc, cele mai multe accidentări au fost în zona Vârtop, de altfel cu o capacitate mult mai mare decât Stâna de Vale. Totuşi, şi în staţiunea din comuna Budureasa au fost numeroşi turişti, mai cu seamă că a fost inaugurată o pârtie nouă, cu o lungime de 170 metri şi o înclinaţie de 10%, o pârtie de baby schi, dar şi una de tubing.

Pe lângă accidentările pe pârtie, salvamontiştii au intervenit şi pentru recuperarea unor turişti rătăciţi în zona Vârtop. Potrivit lui Pinter, mulţi turişti ignoră pur şi simplu traseul marcat când merg de la pârtia Piatra Grăitoare la pârtiile Vârtop 1 şi 2, şi se rătăcesc în pădure.