Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Tradiţiilor Populare de la Sibiu, organizat de Complexul Muzeal Astra, a pus pe aceeaşi scenă reprezentanţii judeţelor Bihor, Călăraşi şi Mehedinţi. An de an, 3 judeţe din România "se bat" în tradiţii la Sibiu, pentru Bihor aceasta fiind prima participare şi, conform calculelor, ultima în următorii 14 ani.

Delegaţia Bihorului a fost gândită de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii şi a cuprins dansatori, solişti de muzică populară, meşteri populari şi meşteri într-ale bucătăriei. "Parada portului nostru popular a atras foarte multă lume. De asemenea, plăcinta de Beiuş a fost la înălţime. În timp ce femeile găteau plăcinta, fetele dansau în jur, aşa că oamenii au stat la coadă", a precizat marţi, într-o conferinţă de presă, şeful CJCPC, Adrian Dume. Bucătarii care au copt plăcinte au fost Floare Codoban, Mărioara Dumitru şi Dan Dumitru, în timp ce familia Attila şi Piroska Bertalan au gătit o reţetă cu specific maghiar, pulpe umplute bihorene.

Pe scena sibiană au urcat ansamblurile din Roşia şi Şuncuiuş, dar şi cel din Bălnaca. Acesta din urmă a prezentat o piesă de teatru nescris "Nunta proştilor", care a fost atât de apreciată, încât artiştilor li s-a cerut o reprezentaţie în plus. De asemenea, Bihorul a fost reprezentat de soliştii Leontin Ciucur, Violeta Gherman şi Vlad Ştef, iar la secţiunea Arte Plastice de Ida Pazman (împletituri de mărgele), Eva Maria Tar (împletituri nuiele), Mihai Dascălul (pictură naivă), Ileana Vlad (icoane pe sticlă) şi Anca Banda (ţesături).

În timp ce unii dintre organizatori spuneau că Bihorul a avut cea mai frumoasă delegaţie a festivalului din ultimii ani, impresionaţi au fost şi reprezentanţii Muzeului Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti, care au precizat că anul viitor doresc să organizeze Zilele Bihorului.

"Delegaţia judeţului nostru a fost pregătită ca la carte, am avut o arie tematică largă şi am reprezentat-o cu cinste. Am surclasat detaşat celelalte judeţe", a spus şi Leontin Ciucur.

Chiar dacă festivalul n-a reprezentat o competiţie propriu-zisă, delegaţia Bihorului a fost singura premiată de organizatori cu diplome şi trofee, semn că i s-a apreciat programul.