Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor organizează o preselecţie pentru solişti vocali şi instrumentişti, în vederea participării la cea de-a 36-a ediţii a festivalului-concurs Mândru-i cântecu-n Bihor, care este programat să se desfăşoare în perioada 24-26 mai în Parcul Bălcescu din Oradea.

Cei care doresc să participe la preselecţie trebuie să ştie că aceasta va avea loc în data de 9 mai 2013, la sediul Şcolii de Arte Francisc Hubic, din str. Moscovei nr. 5, începând cu orele 16.

La concurs pot să se înscrie artişti amatori, vocali şi instrumentişti, care au vârsta cuprinsă între 15-30 de ani. Soliştii vocali trebuie să prezinte o piesă doinită (doină, baladă, colindă, cântec funerar) fără acompaniament, precum şi un cântec de joc, specific zonei Bihorului. Soliştii instrumentişti trebuie să prezinte două piese de joc.

Aprecierile vor ţine cont de calităţile interpreţilor, de autenticitatea repertoriului, a costumului popular şi a prezenţei scenice.

Mai multe informaţii referitoare la preselecţie şi concurs se pot obţine de la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Piaţa 1 Decembrie nr. 12, telefonic la numărul 0259.413.922, sau prin e-mail la adresa centrul.cultural.bihor@gmail.com.