Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor îi anunţă pe bihorenii ale căror nume se regăsesc pe lista publicată de Administraţia Fondului de Mediu pe 25 ianuarie, când a anunţat noi beneficiari ai programului Casa Verde, că pot să meargă să semneze contractul de finanţare.

Bihorenii se pot duce la sediul APM Bihor (Bulevardul Dacia nr. 25/A) între 2 aprilie şi 2 iunie, de luni până vineri, între orele 8 şi 16. Ei trebuie să aibă la ei actul de identitate în original.

Contractele de finanţare nerambursabilă sunt valabile 12 luni de la data semnării. După ce le-au parafat, cei acceptaţi în programul Casa Verde pot să-şi achiziţioneze instalaţia dorită.

"Conform ghidului de finanţare, se consideră renunţarea la finanţarea aprobată neprezentarea solicitantului pentru semnarea contractului de finanţare în termen de 60 de zile de la comunicarea aprobării dosarelor de finanţare, respectiv publicarea pe site-ul AFM (www.afm.ro) a listei dosarelor de finanţare aprobată. După semnarea contractului şi achiziţionarea instalaţiei, beneficiarii finanţării vor depune la sediul APM Bihor un dosar de decontare", se arată în comunicatul APM Bihor.

Dosarul de decontare trebuie să conţină cererea de tragere, contractul de execuţie, facturile fiscale, documente bancare privind achitarea facturilor, proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, certificatul de garanţie şi un plic pe care se va completa numele adresa completă a solicitantului, titlul programului (Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire), precum şi numărul şi data contractului de finanţare nerambursabilă în baza căruia se solicită decontarea.