Ministerul Apelor şi Pădurilor actualizează programul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, iar o dezbatere pe această temă va avea loc şi la Oradea.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, evenimentul este programat luni, 28 octombrie, la ora 10, în sala mare a Prefecturii, când laolaltă cu programul se va dezbate şi codul de bune practici agricole.

Chiar dacă este un element nutritiv vital, azotul este dăunător pentru oameni şi pentru natură. În ţările UE, consumul de nitraţi a crescut cu 6% în ultimii patru ani, principala cauză a descărcărilor de azot în apele de suprafaţă fiind creşterea animalelor.

"Studiile arată că îngrăşămintele, dacă nu sunt folosite corespunzător, pot deveni surse importante de poluare a mediului înconjurător şi în mod special a mediului acvatic. Efectul principal al poluării cu nitraţi a apelor subterane se simte cel mai frecvent în gospodăriile alimentate exclusiv din fântâni care nu sunt protejate corespunzător conform bunelor practici agricole", se arată în comunicatul ABA Crişuri.

Programul de acţiune şi codul de bune practici pot fi consultate pe site-ul www.inpcp.ro, dedicat acestui subiect.

"Persoanele interesate (fermieri sau reprezentanţi ai organizaţiilor de fermieri, institute de cercetare, organizaţii non-guvernamentale etc.) pot trimite observaţii şi propuneri la adresele de email [email protected] şi nitraţ[email protected] până la data de 31 octombrie 2019", se arată în comunicatul citat.