Duminică, la Vsetin, în Cehia, a avut loc puternicul turneu tradiţional de futnet la triplu, la care au participat echipe din Slovacia, Polonia, România şi, bineînţeles, ţara gazdă, Cehia.

Formaţia bihoreană Tengo Salonta a fost repartizată în grupa C, unde a pierdut cu 2-0 la seturi partidele cu NK Climax Vsetin B şi cu TJ Avia Cakovice. În schimb, echipa salontană s-a impus în minimum de manşe împotriva polonezilor de la Blokers Lodz. Tengo s-a situat, astfel, pe locul al III-lea al grupei preliminare.

O altă echipă din România, Victory Cluj, a fost repartizată în grupa B, unde a pierdut toate cele trei meciuri fără a acumula vreun set. Adversarele echipei clujene au fost: NK Climax Vsetin A, ANK Sokol Holice şi SK Sacung Benesov B.

Linie de clasament identică a avut şi JSF Cluj, fără set câştigat, într-o grupă foarte puternică, alături de echipele SK Sacung Benesov A, TJ Sokol I Prostejov şi TJ Spartak Celakovice B.

De menţionat însă că regulamentul competiţiei impune două căderi ale mingii pe podea, dar nu consecutiv, situaţie mai puţin obişnuită pentru echipele româneşti.

De menţionat ar mai fi şi faptul că organizatorii l-au invitat pe vicecampionul mondial, salontanul Georgel Bobiş să evolueze într-un meci demonstrativ de simplu, ca urmare a recunoaşterii valorii jucătorului de la Tengo.

"Atmosfera la Vsetin a fost fantastică, iar partidele foarte spectaculoase şi cu un înalt grad de tehnicitate. România a fost cea mai bine reprezentată ţară de peste hotare, ca participare, la acest turneu, graţie eforturilor făcute de cele trei echipe: Tengo Salonta, Victory Cluj şi JSF Cluj", au precizat delegaţii cluburilor din România de la aceste întreceri.

Meciurile au fost transmise de un post de televiziune din Cehia şi pot fi revăzute pe http://www.tvcom.cz/Zapas/Sport-Nohejbal/147748-Austin-CUP-2017.htm