Formaţia de fotbal CF Bihorul Beiuş îşi continuă seria rezultatelor pozitive din actuala ediţie a campionatului Ligii a III-a. Beiuşenii s-au impus şi vineri, pe teren propriu, în cadrul etapei a VI-a a Seriei a V-a, cu scorul de 2-1 în faţa echipei Flacăra Făget şi a urcat, din nou, pe primul loc, cel puţin până la jocurile de sâmbătă, când fostul lider, Milenium Giarmata va evolua pe teren propriu.

Pentru CF Bihorul Beiuş victoria de vineri a fost a cincea din actuala ediţie de campionat din 6 posibile, celălalt joc fiind încheiat la egalitate de beiuşeni, care se numără printre puţinele echipe care nu au cunoscut după 6 etape gustul înfrângerii. Tocmai acest lucru îi plasează pe cei de la CF Bihorul în fruntea ierarhiei.

În meciul cu Flacăra Făget, jucătorii beiuşeni au deschis scorul în minutul 12, prin A. Costea, însă până la pauză s-au văzut egalaţi, prin reuşita lui D. Raţiu, cu 5 minute înainte de ultimul fluier al primului mitan.

În repriza a doua însă jucătorii formaţiei gazdă au alergat după victorie, pe care au şi reuşit-o graţie golului marcat de Paina, în minutul 65.

Astfel, cel puţin până sâmbătă seară, când Milenium Giarmata va întâlni pe teren propriu echipa arădeană CS Vladimirescu, CF Bihorul Beiuş s-a instalat din nou în fotoliul de lider.

Tot sâmbătă va evolua însă şi cealaltă formaţie bihoreană din serie, Unirea Valea lui Mihai, care a făcut deplasarea la Recaş, pentru disputa cu cea de-a treia clasată, echipa locală ACS.

Meciul se anunţă extrem de greu pentru unirişti, dar scopul lor este totuşi să nu piardă această partidă şi să mai recupereze din punctele pierdute etapa trecută, pe teren propriu, cu beiuşenii.


Etapa a VI-a a Seriei a V-a din Liga a III-a la fotbal:

Şcolar Reşiţa - Jiul Petroşani 1-1
Olayeni (43) / Hardău (15)

Bihorul Beiuş - Flacăra Făget 2-1
A. Costea (12), Paina (65) / D. Raţiu (40)

Timişoara II - Naţional Sebiş 2-0
Silaghi (28), Belu (35)

Gloria Arad - Gloria Reşiţa 0-0
FC Hunedoara - CFR Simeria 0-1
Făgărăşanu (60)

Autocatania Caransebeş - Nova Mama Mia Becicherecu Mic, se dispută sâmbătă, de la ora 17:00.
ACS Recaş - Unirea Valea lui Mihai, se dispută sâmbătă, de la ora 17:00.
Millenium Giarmata - CS Vladimirescu, se dispută sâmbătă, de la ora 17:00.


Clasament:

clasament liga 3_7.jpg