Județul Bihor se numără, luni la prânz, printre zonele din țară unde căldura este resimțită cel mai puternic. Potrivit hărții publicate de Administrația Națională de Meteorologie, la ora 13, temperatura resimțită ajungea la 43 de grade Celsius la Săcueni și la 42 de grade Celsius în Oradea și Holod.

Valori foarte ridicate erau indicate și în alte zone ale județului. La Borod, temperatura resimțită era de 40 de grade Celsius.

Harta ANM, actualizată luni, arată că vestul țării este una dintre cele mai afectate regiuni de valul de căldură, cu temperaturi resimțite de peste 40 de grade în mai multe localități din Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. La nivel național, cele mai mari valori indicate pe hartă ajung la 43 de grade Celsius, inclusiv în Săcuieni.

Trebuie precizat că temperatura resimțită nu este aceeași cu temperatura măsurată la umbră, în adăpostul meteorologic, ci reprezintă modul în care organismul percepe căldura, în funcție de mai mulți factori, între care temperatura aerului, umezeala, vântul și radiația solară.

Amintim că întreg județul Bihor se află luni și marți sub cod roșu de caniculă, la fel ca alte zone din țară. Meteorologii au avertizat că valul de căldură va fi intens și persistent, cu temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în orele amiezii, expunerea prelungită la soare și efortul fizic intens, să consume apă în mod regulat și să acorde atenție copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!