Pompierii bihoreni au avut parte de un weekend aglomerat. Începând de sâmbătă după-masă, de la ora 16, și până duminică seară, la ora 23, militarii au fost chemați să stingă nu mai puțin de 21 de incendii izbucnite pe pășuni, miriști, terenuri agricole sau livezi.

Focul a distrus 87 de hectare de terenuri, dar și o mașină.

În tot județul

Potrivit unui comunicat transmis luni de ISU Bihor, cele 21 de incendii au avut loc în: Oșorhei, Belfir (comuna Tinca), Forău (comuna Uileacu de Beiuș), Salonta, Gheghie (comuna Aușeu), Uileacu de Beiuș, Suplacu de Barcău, Beznea (comuna Bratca), Ciumeghiu, Biharia, Dumbrava (comuna Holod), Urviș de Beiuș (comuna Șoimi), Fegernicu Nou (comuna Sârbi), Dușești (comuna Ceica), Apateu (comuna Nojorid), Oradea - strada Alexi Ion, Otomani (comuna Sălacea), Tăut (comuna Batăr), Lunca.

În unele din aceste situații, focul se putea extinde la locuințe și alte culturi agricole. La Apateu, flăcările extinse tot mai mult au cuprins o mașină.

„În urma incendiilor menționate, a ars o suprafață de peste 87 de hectare de vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș, de pe terenuri virane, pășuni comunale și livezi, iar în cazul incendiului de la Apateu (comuna Nojorid), a ars și un autoturism aflat în zona incendiată”, a transmis Alina Butaci, reprezentantă a ISU Bihor.

Nu vă jucați cu focul!

Aproape toate incendiile au fost provocate de utilizarea focului deschis în spații deschise, inclusiv de țigări aruncate la întâmplare. Doar incendiul de la Forău a avut o altă cauză, și anume executarea unor lucrări de sudare fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.

Pentru stingerea incendiilor din Oșorhei, Uileacu de Beiuș, Suplacu de Barcău, Fegernicu Nou și Dușești, alături de pompierii militari au acționat și membrii serviciilor voluntare.

ISU Bihor reamintește că incendiile de vegetație se pot extinde ușor la locuințe, utilaje, livezi și alte bunuri ale populației. Pericolul este cu atât mai mare acum, când județul traversează o perioadă de secetă și de temperaturi ridicate.

Igienizarea terenurilor agricole prin ardere se poate face doar cu accept de la Agenția pentru Protecția Mediului și cu permis de lucru cu focul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!