Ovidiu Pop, proprietarul Editurii Duran's, şi Diana Goga, directoarea agenţiei Joint Communications, au lansat, joi, cea de a patra ediţie a monografiei ilustrate a judeţului Bihor, lucrare ce prezintă prin informaţii sumare şi peste 1500 de fotografii cu principalele puncte de atracţie, frumuseţile arhitecturale şi naturale ale acestor locuri.

Noua ediţie aduce în plus, faţă de precedentele, imagini înnoite, cu edificii renovate, rubrici noi, privind de pildă viaţa culturală şi sportivă, şi categorii dedicate unor obiective turistice cum sunt statuile, lacurile, peşterile, muzeele săteşti etc.

„Este un album mult mai complet, care a adăugat viaţă precedentei ediţii, prin aceea că a cuprins şi manifestări de referinţă ale comunităţilor locale. Este de departe cea mai reuşită ediţie şi e o satisfacţie că putem oferi o asemenea carte de vizită judeţului Bihor", a spus Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, care a contribuit la întocmirea conţinutului monografiei.

monografie_bihor.jpgPotrivit spuselor lui Ovidiu Pop, cartea a fost reeditată în 1.500 de exemplare, cu sprijinul financiar al Joint Communications, deoarece de câteva luni vechea ediţie se epuizase din librării şi exista cerere din partea unor instituţii şi firme, care văd în ea un frumos material de protocol.

„E o bună metodă de promovare, un cadou frumos, care şi poate fi personalizat pentru clienţi. Cartea ar trebui să se afle în birourile tuturor companiilor locale", a apreciat Diana Goga.

Monografia va putea fi comandată, la preţul de 130 de lei, de la sediul Joint Communications din str. Libertăţii 50, dar se va găsi şi în magazine precum King Art sau în librării ca Gutenberg. Patronul Editurii Duran's a spus că va încerca promovarea cărţii şi prin librăriile aparţinând reţelelor naţionale, chit că acestea s-au dovedit, pe de o parte, bune vânzătoare, dar pe de alta, rău-platnice...