Activitatea Gărzii de Mediu Bihor din anul 2023 demonstrează că județul mai are destule probleme ce țin de salubritate ori de protecția naturii.

Potrivit unui comunicat de presă care prezintă activitatea instituției din anul trecut, de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2023 comisarii au făcut 1.768 de controale, în urma cărora au dat 111 amenzi în valoare totală de 3.468.100 lei și 74 de avertismente. De asemenea, în 31 situații s-a impus necesitatea ca Garda de Mediu să dea o sancțiune complementară de suspendare a activității care se făcea ilegal.

80 dintre sancțiunile de anul trecut, mai precis 42 de amenzi cu o valoare totală de 1.120.000 de lei și 38 de avertismente, s-au dat pentru depozitări clandestine de deșeuri, în cadrul protocolului de colaborare „Bihor curat” încheiat de mai multe instituții locale. Îngrijorător este că trendul este crescător față de anul precedent, 2022, când s-au dat 54 de amenzi și avertismente în valoare totală de 968.000 de lei. Semn că bihorenii nu s-au lecuit, ci aruncă mai multe gunoaie în natură.

Cu ajutorul camerelor video montate în zone publice din Bihor, s-au depistat 9 persoane care aruncau gunoaie, amendate cu o sumă totală de 180.000 de lei. Numărul „delicvenților” este semnificativ mai mic decât în anul 2022, când au fost 30 de oameni surprinși de camerele de filmat, însă pe-atunci amenzile erau mai mici (cuantumul lor fiind de 190.000 de lei).

Nici primăriile din Bihor n-au scăpat de amenzi: șase dintre ele au fost sancționate pentru că au depozitat cantități mari de deșeuri clandestin și în mod repetat.

Tot în 2023, comisarii de mediu au descoperit și sancționat deversări de ape fecaloid-menajere în cursuri de apă sau pe diferite terenuri. O asemenea situație a fost în satul de vacanță Vârtop, despre care a arătat și BIHOREANUL că nu are o rețea de canalizare funcțională, și în localitățile Borod, Pomezeu, Paleu, Biharia. Probleme similare s-au găsit și în Oradea: din cartierul Prima Nufărul, apele uzate de canalizare ajung direct în Peța, iar lângă barajul Hidroelectrica din Ioșia s-a depistat o altă deversare similară, în Crișul Repede.

Fenomenul „importului” ilegal de deșeuri s-a resimțit din plin în 2023, comisarii de mediu întorcând din drum 998 de transporturi clandestine ajunge în vama Borș II cu TIR-ul sau cu trenul în gara Episcopia Bihorului. Garda de Mediu a mai amendat cu 300.000 de lei și haldele de deșeuri periculoase din Bihor, care trebuiau închise de mulți ani și pentru care recent România a fost condamnată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la plata unor amenzi uriașe.

O veste bună este că anul trecut comisarii de mediu au depistat semnificativ mai puține infracțiuni de mediu pentru care au făcut plângeri penale: 5, față de 12 în 2022. Garda de Mediu Bihor a sesizat procurorii pentru transfer intracomunitar de deșeuri, exploatare ilegală agregate minerale şi desfăşurarea de activităţi ilegale în arii protejate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!