Câteva sute de bihoreni s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, pe o fostă păşune de la marginea satului Betfia, răspunzând unui apel lansat de Consiliul Judeţean pentru a planta o pădure. Acţiunea a fost prima din campania "Bihorul plantează", prin care CJ îşi propune ca an de an, în mai multe zone din judeţ să fie sădiţi puieţi de arbori.

"Astăzi lansăm un nou proiect important pentru protejarea mediului, intitulat «Bihorul plantează». Ne propunem ca în fiecare an să derulăm astfel de acţiuni de plantare şi în viitor aceste acţiuni să se întâmple concomitent în mai multe zone ale judeţului. Practic, aici suntem aproximativ 500 de voluntari care vom planta 15.000 de puieţi, conştienţi că avem nevoie de pădure, avem nevoie de aer curat, avem nevoie de frumos şi că este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi să arătăm respect faţă de această parte vie a creaţiei, care este natura", a declarat vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, sâmbătă, la faţa locului.

Funcţionari voluntari

La această primă acţiune din campanie, organizatorii n-au făcut un apel public pentru a chema bihorenii dornici să planteze copaci, ci s-au rezumat să invite instituţii publice locale, care au mobilizat funcţionarii dornici să participe.

Astfel, au fost prezenţi angajaţi din CJ Bihor, Instituţia Prefectului, Garda de Mediu, Agenţia de Protecţia Mediului, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, Inspectoratul Şcolar, Direcţia Regională Drumuri şi Poduri, Poliţia de Frontieră, Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Ambulanţa Bihor şi altele servicii publice.

Au pus mâna pe hârleţe inclusiv vicepreşedinţii CJ Bihor, Mircea Mălan şi Călin Gal, prefectul judeţului, Dumitru Ţiplea, şeful Inspectoratului Şcolar, Horea Abrudan, şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu, ori şeful OJFIR Bihor, Cristian Buzlea.

"Noi încercăm să plantăm, dincolo de copaci, şi speranţa viitorului. Este o acţiune binevenită, de primă împădurire a unui teren degradat, pentru care şi Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale alocă sume importante", a declarat Buzlea, amintind astfel că bihorenii pot să atragă bani pentru astfel de împăduriri pe terenurile proprii.

De asemenea, au fost prezenţi elevi şi profesori de la câteva şcoli bihorene.

Pădure de 3 hectare

Cea mai mare echipă de voluntari a mobilizat însă compania multinaţională Celestica, prezentă la acţiune cu zeci de angajaţi puşi pe treabă. Lor li s-a alocat şi cea mai mare parcelă din terenul pregătit de specialiştii Direcţiei Silvice Oradea, care a pus la dispoziţie şi puieţii.

"Prin implicarea celor aproape 500 de voluntari, la finele acestei zile vom putea spune că am transformat o suprafaţă de 3 hectare de teren arabil într-o plantaţie tânără, urmând ca peste 6-7 ani să beneficiem cu toţii de o pădure", a declarat şeful Direcţiei Silvice, Teodor Suciu, prezent şi el la acţiune.

Terenul împădurit a fost până acum o păşune, pe care, aşa cum prevede legea, proprietarul a predat-o Direcţiei Silvice, în schimbul scoaterii din regim forestier a unei păduri pe care o deţine. Puieţi sădiţi sâmbătă sunt din speciile gorun, frasin, paltin de munte şi fag, iar în perioada următoare vor fi îngrijiţi de angajaţii Direcţiei Silvice, astfel încât un număr cât mai mare dintre ei să prindă rădăcini.

Săptămâna viitoare, în Bihor sunt programate noi acţiuni civice de plantări. Joi, la Marghita, elevii Liceului Tehnologic Horea din oraş vor sădi o pădure, iar acelaşi lucru îl vor face sâmbăta viitoare, la Oşorhei, voluntari din mai multe firme bihorene, în cadrul campaniei "Un om, un pom, o ţară", iniţiată de bihoreanul Ionuţ Coman şi devenită deja o tradiţie în judeţ.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!