Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă două avertizări cod galben care vizează județul Bihor. Prima este valabilă în întregul județ până la ora 21 și anunță rafale de până la 70 km/h, iar în zona montană vântul va continua să sufle cu putere și în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Prima avertizare intră în vigoare sâmbătă, 5 septembrie, la ora 12 și este valabilă până la ora 21. Codul galben cuprinde Banatul, cea mai mare parte a Crișanei, vestul Transilvaniei, jumătatea de nord a Moldovei, Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali, între zonele vizate aflându-se întregul județ Bihor.
„În intervalul menționat, în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, vestul Transilvaniei și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50...70 km/h”, a transmis ANM.
În zona înaltă a Carpaților Occidentali, din care fac parte și Munții Apuseni, rafalele vor atinge în general viteze de 70-90 km/h.

Vânt puternic la munte și în timpul nopții
Odată cu expirarea primei avertizări, la ora 21, va intra în vigoare un al doilea cod galben, valabil pentru zonele montane, inclusiv cea a județului Bihor.
„În noaptea de sâmbătă spre duminică (5/6 septembrie), vântul va continua să prezinte intensificări în cea mai mare parte a zonei de munte, în general cu viteze de 70...80 km/h”, arată avertizarea meteorologilor.
Cel de-al doilea cod galben va rămâne în vigoare până duminică, 6 septembrie, la ora 9. Potrivit ANM, pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură rafalele vor depăși 90 km/h, iar intensificări ale vântului, cu viteze de 40-50 km/h, se vor semnala local și în regiunile estice ale țării.