Mormane de gunoaie zac în jurul satelor din Bihor, abandonate pur şi simplu de numeroşii cetăţeni care nu au contracte de salubritate.
În ciuda celor 75 de controale pe care comisarii Gărzii de Mediu le-au făcut la administraţiile publice locale din Bihor, anul trecut, fenomenul n-a fost stopat. Mai cu seamă că mai multe primării din judeţ nici măcar n-au angajat o firmă de salubritate.
"Datorită SMID-ului, multe unităţi administrativ teritoriale au încheiat contracte pe perioade foarte scurte", a explicat Monica Crişan, purtător de cuvânt al Gărzii de Mediu Bihor, miercuri, în şedinţa Colegiului Prefectural.
Proiectul SMID (Sistem de Management Integrat al Deşeurilor) presupune că judeţul va avea şase operatori regionali de salubritate şi trebuie implementat de Consiliul Judeţean Bihor, care nu a scos la licitaţie aceste servicii până acum.
Prefectul Ioan Mihaiu vrea însă să vadă curăţenie în jurul localităţilor din Bihor, aşa că a cerut comisarilor de mediu să aplice chiar cele mai drastice măsuri prevăzute de lege. "Vom face ce nu s-a făcut până acum: vom trece la confiscarea mijloacelor de transport, dacă e nevoie, dacă unii nu vor să înţeleagă să respecte legea", a declarat Mihaiu.
Legea 211/5011 privind gestionarea deşeurilor şi HG 1061/2008 le permit comisarilor să aplice măsura confiscării vehiculului cu care sunt transportate şi abandonate clandestin gunoaiele, însă până acum în Bihor nu a fost nicio maşină şi niciun camion confiscate.