La trei săptămâni de când voluntarii bihoreni au descins în judeţ ca să adune gunoaie, în cadrul campaniei "Let's Do It, Bihor", coordonatorii au tras linie şi au arătat cifrele finale ale acţiunii: peste 11.800 de voluntari au adunat, în total, 119 tone de gunoaie.

Conform unui comunicat remis duminică, numărul total al voluntarilor este de 11.816, din care cea mai mare parte au fost elevii (8.507). De asemenea, au ieşit la curăţenie 425 de profesori, 314 asistaţi, 636 de angajaţi Romsilva împreună cu membrii familiilor, 196 de jandarmi, 550 de reprezentanţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, 148 de reprezentanţi ai Primăriei Oradea, Penitenciar şi Poliţie, 56 de voluntari din ONG-uri, 196 de voluntari din companii şi 788 de simpli bihoreni. "Pe lângă persoanele participante, proiectul de implicare socială s-a bucurat şi de sprijinul următoarelor autorităţi: Primăria municipiului Oradea, Garda Naţională de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Serviciul Public Salvamont Salvaspeo Bihor şi Zona Metropolitană Oradea", arată coordonatorii campaniei.

În total, voluntarii au curăţat 190 de zone de pe raza ori în apropierea localităţilor: Oradea, Abram, Abrămuţ, Aleşd, Aştileu, Auşeu, Avram Iancu, Balc, Batăr, Beiuş, Biharia, Boianu-Mare, Borod, Borş, Bratca, Budureasa, Buduslău, Bulz, Bunteşti, Căbeşti, Căpîlna, Cărpinet, Cefa, Ceica, Cetariu, Cherechiu, Cîmpani, Sâniob, Ciumeghiu, Cociuba-Mare, Copăcel, Cristioru de Jos, Curăţele, Curtuişeni, Derna, Diosig, Dobreşti, Drăgăneşti, Drăgeşti, Finiş, Gepiu, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lazuri de Beiuş, Lugaşu de Jos, Lunca, Mădăras, Măgeşti, Marghita, Nojorid, Nucet, Olcea, Oşorhei, Paleu, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Popeşti, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Săcuieni, Sălacea, Salonta, Sâmbăta, Şimian, Sânmartin, Sînnicolau Român, Sîntandrei, Şinteu, Sîrbi, Şoimi, Spinuş, Ştei, Şuncuiuş, Suplacu de Barcău, Tămăşeu, Tărcaia, Tarcea, Ţeţchea, Tileagd, Tinca, Toboliu, Tulca, Uileacu de Beiuş, Vadu Crişului, Valea lui Mihai, Vaşcău şi Vârciorog.

Gunoaiele adunate în cei 14.188 de saci au cântărit nu mai puţin de 119,14 tone, iar companiile de salubritate care le-au transportat sunt RER Ecologic Service Oradea, Staţia de sortare Aleşd, Edlilul Beiuş, Adiasal Cociuba Mare, Reosal, Cristal Moir, Amur System, Depozit Deşeuri Valea lui Mihai, AVE Bihor şi Salubri.

Din cele 101 primării bihorene, 90 s-au implicat în proiect cu voluntari ori materiale de curăţenie necesare. De asemenea, mai multe firme (Partizan Security, Partizan Ecoserv, Agroind Cauaceu, Eco Bihor, Celestica, Connectronic, Pelican) au sponsorizat campania.

"Cred că bihorenii şi-au dat seama că "Let's Do It, Bihor" nu este proiectul nostru, al echipei de organizare, ci este proiectul tuturor acelora care au participat la curăţenie. Ne-am depăşit obiectivele şi am constatat că motivaţia oamenilor este cu fiecare an mai puternică, iar aceştia conştientizează impactul implicării lor, dovadă stând cele 119 tone de deşeuri care au fost colectate. Sperăm ca anul viitor, un număr şi mai mare de oameni să-şi facă simţită prezenţa, iar de acum în zece ani, în locurile în care existau deşeuri, să fie doar zone destinate plimbărilor. Atunci, nu vom mai avea marea curăţenie naţională, ci marea promenadă naţională", a precizat Mihai Pop, coordonatorul judeţean al acţiunii.