Timp de patru zile, orădenii au mâncat şi au băut în Piaţa Unirii. Estimările organizatorilor Street Food Festival arată că 55.000 de orădeni au mâncat în stradă, în cele patru zile ale evenimentului.

Potrivit unui comunicat transmis marţi, cei 45 de vendori au gătit la foc continuu, oferindu-le orădenilor chiar şi produse reinventate, precum sarmale cu păstrăv. Că a fost de muncă s-a văzut, de altfel, cu ochiul liber: în fiecare seară, numeroase rulote adunau în jurul lor zeci de orădeni, care au stat chiar şi o oră la coadă pentru o porţie de mâncare.

Succesul evenimentului i-a determinat pe organizatori să promită că vor reveni în toamnă la Oradea.

"Oradea a devenit deja a doua casă pentru noi. Dacă la prima noastră întâlnire din toamna anului 2016 am început mai timid, cu puţină ploaie, anul acesta am avut parte de un eveniment extraordinar. Am avut parte de un public numeros, pofticios şi pozitiv şi cred că asta a fost de fapt reţeta succesului pentru acest debut al turului culinar Street Food Festival 2017", a declarat Constantin Covaliu, general manager al festivalului. "Abia aşteptăm să ne întoarcem în toamnă", a mai spus el.

Pe lângă că au savurat felurite mâncăruri, orădenii au făcut şi fapte bune la festival. Doritorii au putut face donaţii în campania "Share a Meal" şi, în total, s-au adunat 80 de meniuri de mâncare pentru oamenii nevoiaşi din adăposturi.

Festivalul continuă acum în alte oraşe ale României, următoarea oprire fiind la Iaşi. Eevenimentul este organizat de Agenţia Why Not & Flavours, Kaufland România şi Staropramen, iar la Oradea a fost sprijinit de Primărie, prin Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune.