Trei militari cu vârste de 32, 38 şi 40 de ani au murit în accidentul de joi noapte din Dâmbovicioara, unde un camion ce transporta 13 militari s-a răsturnat într-o prăpastie. Alţi 9 au fost spitalizaţi.

După cum se ştie, militarii veneau de la o misiune de la poligonul de la Cincu, când şoferul camionului a pierdut controlul într-o curbă şi maşina s-a prăbuşit într-o prăpastie adâncă de circa 40 de metri. 

Ministrul de interne Carmen Dan a precizat că şoferul a declarat că a rămas fără frâne.

Potrivit Digi24.ro, doi dintre cei trei militari morţi fuseseră în misiuni în Afganistan.

Conform MApN, cei trei militari decedaţi sunt plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader.

Plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma avea 38 de ani şi era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operaţii, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.

Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.

Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit şi avea un copil.

Digi24.ro precizează că toţi militarii răniţi sunt în stare stabilă şi se află internaţi în spitale militare. Doi dintre ei se află în îngrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgenţă "Regina Maria" din Braşov, unul la Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Ion Jianu" din Piteşti, iar ceilalţi şase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Bucureşti.

Pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale a fost postată o imagine cu o lumânare aprinsă, însoţită de mesajul "O zi tristă pentru Armata României! Dumnezeu să-i odihnească pe bravii noştri camarazi!".

Vineri, la ora 8.30, au fost organizate în unităţile militare din ţară ceremonii de comemorare.