Ploile torenţiale de miercuri au pus în alertă pompierii bihoreni. Potrivit unui comunicat transmis joi de ISU Crişana, în 12 ore, militarii au avut 68 de misiuni de evacuare a apelor, în şapte localităţi din judeţ.

„Între orele 10.00 - 22.00, 70 de pompieri militari din cadrul a șase subunităţi au acționat cu 22 de autospeciale de intervenție și 21 de motopompe, în șapte localităţi, pentru sprijinirea cetăţenilor ale căror gospodării au fost afectate de acumulările de apă cauzate de precipitaţiile abundente”, se arată în comunicat.

Cea mai gravă situaţie a fost în comunele Lazuri de Beiuş şi Rieni. În urma unei viituri, în patru sate – Cusuiuş, Băleni, Ghighişeni şi Cucuceni - au fost inundate 47 de beciuri.

În Oradea, militarii au scos apa din 14 curţi şi subsoluri, iar în Tarcea din curtea unei firme.

Apeluri la 112 s-au făcut şi din Derna, unde pompierii au degajat apa din şase curţi şi subsoluri.

Tot miercuri, pompierii au stins un incendiu izbucnit în casa scării unei locuinţe de pe strada Ursului, din Oradea. „Cele două echipaje mobilizate la fața locului au stins operativ focarele, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la încăperi și să limiteze pagubele la un tablou electric și o scară de acces în pod”, se arată în comunicat.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un tablou electric cu defecțiuni sau suprasolicitat.

În aceeași zi, pompierii au stins un incendiu izbucnit la un autoturism, în Sălard. Cauza a fost un conductor electric defect, care a dus la arderea habitaclului mașinii și a materialelor combustibile din compartimentul motor.

Apele se retrag

Pe de altă partă, tot joi dimineaţă, cotele tuturor cursurilor de apă din judeţ sunt în scădere, după cum a anunțat ABA Crişuri, astfel că deocamdată bihorenii nu mai sunt în pericol să fie inundaţi.

„Ca urmare a precipitațiilor abundente din perioada 13-17 iunie, în bazinul hidrografic Crișuri s-au produs creșteri bruște a nivelurilor cursurilor de apă provocând pagube pe raza localităților bihorene: Lazuri de Beiuș, Aușeu, Lazuri de Beiuș și Țețchea”, a transmis ABA Crişuri.

Potrivit instituţiei, s-au revărsat două văi necadastrate (Hinchiriș și Canal Colector Izvor), respectiv alte opt cadastrate (Valea Mare, Valea Crișcior, pârul Țarini, Valea Lolii, Crișul Negru, Valea Gepișului, Valea Omului și Valea de Hotar). „În perioada următoare, pagubele vor fi evaluate, în teren, de comisiile de specialitate”, se arată în comunicatul ABA.

Instituţia a oferit detalii şi privind cantităţile de ape înregistrate la staţiile hidrometrice, care sunt mult mai mari decât în mod obişnuit: la Beiuș, pe Crișul Negru 40,1l/mp, la Poiana, pe Crișul Negru 78 l/mp, la Ștei, pe Crișul Băița 35,4 l/mp, la Finiș, pe valea Finiș 28,4 l/mp, la Aleșd, pe Valea Izvor 23,7 l/mp, la Vadu Crișului/ Crișul Repede 15,9 l /mp, la Topa de Criș, pe valea Borod 20,7 l/mp și la Ciucea, pe Crișul Repede 11,7 l/mp.