Bilanţul morţilor din Club Colectiv a ajuns, miercuri, la 50. Un tânăr s-a stins într-un spital din Marea Britanie, Vlăduţ Roberto Andy (foto), chiar în ziua în care împlinea 19 ani, anunţă agenţia de ştiri Mediafax.
Tânărul fusese internat în 30 octombrie, după incendiul din clubul Colectiv, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în stare critică, din cauza arsurilor de căi respiratorii şi a arsurilor de pe corp.
Decesul a survenit la doar câteva ore după ce o altă tânără, Elena Niţu, elevă în clasa a XII-a şi în vârstă de 18 ani, a murit într-un spital din Liverpool. Ea învăţa la Colegiul Economic "A.D. Xenopol" din Capitală.
Conform Mediafax, în seara tragediei, Elena Niţu a mers în clubul Colectiv împreună cu prietenul ei, care a reuşit să iasă, dar s-a întors la scurt timp să o scoată şi pe prietena sa. În câteva minute a reuşit să o tragă afară şi pe Elena, însă starea acesteia era foarte gravă. Iniţial, Elena a fost conştientă şi a vorbit cu mama sa, care a ajuns la clubul Colectiv înainte să fie dusă cu ambulanţa la spital. La scurt timp ce a vorbit cu mama sa, tânăra şi-a pierdut cunoştinţa, fiind dusă la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unde a fost intubată şi ventilată mecanic.
Mediafax mai notează că în urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În 12 zile de la tragedie au decedat alte 23 de persoane, numărul victimelor ajungând, miercuri, la 50.
Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 34 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă şapte au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda şi unul în drum spre Elveţia, mai notează sursa citată.