Furtuna care a devastat, duminică seară, un camping din satul Bulz a provocat moartea unui bărbat şi rănirea altor 7 turişti, a declarat, pentru BIHOREANUL, cpt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
"Dintre răniţi, doi sunt în stare gravă, cod roşu, iar ceilalţi cinci sub cod galben", a precizat Roşca. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean din Oradea.
Totodată, Roşca a anunţat că cele trei echipaje SMURD din Cluj chemate la Bulz au fost întoarse din drum, deoarece, după evaluarea făcută la faţa locului, s-a constatat că intervenţia celor 11 echipaje SMURD din Bihor este suficientă.
Salvatorii încă verifică zona, pentru a se asigura că nu mai există alte victime. Potrivit lui Roşca, autorităţile au căutat posibili turişti răniţi şi pe valea Brătcuţei, unde de asemenea furtuna a fost violentă, dar din fericire nu au găsit alte victime.
UPDATE: Un nou bilanţ arată 13 victime
Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, numărul victimelor de la Bulz se ridică la 13, din care o persoană decedată. La unităţile spitaliceşti au ajuns şi persoane transportate cu maşini private.
În afara celor 7 răniţi ajunşi la Oradea, 3 persoane au ajuns la Huedin cu autoturisme private, din care una în stare gravă, potrivit lui Arafat. Persoana critică a fost preluată de echipajele de terapie intensivă şi transportată la Spitalul Judeţean din Cluj.
Alte două persoane au fost transportate de cetăţeni la Spitalul Judeţean din Oradea, din care una în stare gravă, cod roşu.
"Din cele 12 victime, trei sunt cu cod roşu, două persoane cod verde şi restul cod galben", a mai spus Arafat. Cod roşu înseamnă că victimele au suferit leziuni grave şi viaţa le este în pericol, cod galben înseamnă că, deşi au suferit leziuni grave, pacienţii sunt stabili, iar cod verde înseamnă că victimele nu au leziuni grave.
Raed Arafat a spus că nu se aşteaptă ca furtuna să fi făcut alte victime în alte zone din Bihor.
UPDATE 2: Noi victime au ajuns la spital
Bilanţul victimelor de la Bulz a crescut la 16, dintre care 15 răniţi. Numărul răniţilor a crescut pentru că, între timp, la spitalul din Oradea au ajuns alţi turişti, care s-au dus cu maşini private.
Printre răniţii uşor se află şi un copil, dus la spital chiar de mama sa. Potrivit dr. Hadrian Borcea, copilul nu prezintă, însă, decât escoriaţii şi leziuni fără gravitate.
În ce priveşte cele două persoane ajunse în stare gravă la Spitalul Judeţean din Oradea, şeful SMURD a spus că una dintre ele prezintă un traumatism cranian sever, iar a doua atât un traumatism cranian cât şi unul toracic.
Citeşte pe această temă articolele: