Biletele pentru Concertul din 1 Decembrie, de Ziua României, care îl are cap de afiș pe Dinu Iancu Sălăjanu și este unul cu intrare gratuită, cât cele pentru Ajun simfonic, cu un program specific de Crăciun, se vând rapid.

Cei care doresc să ia parte la aceste evenimente, devenite deja o tradiție și susținute la Filarmonica Oradea, mai au la dispoziție doar câteva locuri.

Hai să-ntindem hora mare!

Pentru concertul de vineri, 1 Decembrie, de la ora 19, biletele sunt gratuite. Dar, pentru o mai bună organizare și repartizare a locurilor, acestea trebuie ridicate fizic sau rezervate în prealabil online aici, urmând să fie luate apoi de la casieria Filarmonicii Oradea, strada Moscovei nr. 5.

De Ziua Națională a României, pe scena Filarmonicii vor urca Dinu Iancu Sălăjanu și Ana Maria Donose, alături de Orchestră, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Marius Hristescu. Vor putea fi audiate preponderent cântece populare specifice diverselor zone folclorice românești, cum ar fi Mocirița, Bun îi vinu ghiurguliu, Ciuleandra sau nelipsita horă.

Programul complet cuprinde lucrările: Marțian Negrea – Tarantella, George Grigoriu – Muzica, Anton Pann – Până când nu te iubeam, Paul Constantinescu – Oltenească, C. Bobescu – Frunza și Rustemul, Eugen Doga – Valsul Gingășa și tandra mea fiară, și cântece populare – Săracă inima mea, Marioară de la Gorj, Ciuleandra, Cât îi Maramureșul, Mocirița, Bun îi vinu ghiurguliu, Lume, lume, Mărie si Mărioară, Hai să-ntindem hora mare, cântec istoric: Treceți batalioane române Carpații.

Ajun Simfonic

Concertul vocal-simfonic cu tematică specifică de Crăciun va avea loc joi, 21 decembrie, ora 19, în Sala de concerte „Enescu – Bartok” a Filarmonicii Oradea.

Dirijorul serii va fi Andrei Tudor, iar soliști soprana Lorena Puican și baritonul Florin Estefan. Paticipă, de asemenea, Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat Oradea, precum și Corul Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu, condus de Nicoleta Țâmpu.

Pentru concertul „Ajun simfonic”, biletele rămase sunt și mai puține, se pot cumpăra aici sau la sediul instituției, la prețuri între 10 și 50 de lei, în funcție de categoria aleasă și de locul selectat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!