În Oradea există o fetiţă de vreo 7-8 ani care ştie deja ce înseamnă felaţie, cum se masturbează bărbaţii, cum se iubesc prin spate homosexualii şi cum şi-o trag mami şi tati în patul conjugal. A văzut de la 2 metri cum urinează bărbaţii şi a învăţat câteva expresii noi (mă pupi în cur, să ţi-o bagi în cur, muscă verde de căcat, porc împuţit) cu care va face ravagii printre prietene şi colegi de şcoală.

Le-a învăţat pe toate din piesa Biloxi Blues (jucată marţi, 8 aprilie), la care părinţii au ţinut s-o ducă, deşi fuseseră avertizaţi de la intrare că nu e o piesă pentru copii. Biata copilă a participat la un seminar de limbaj licenţios, recuperând în timp record toate porcăriile de care reglementările C.N.A. au încercat s-o protejeze până acum. Ce frumos ar fi ca teatrul să aibă un loc special amenajat şi supravegheat, în care părinţii să-şi poată lăsa copiii cât timp urmăresc un spectacol pentru oameni mari!

Drama Biloxi Blues, care descrie viaţa unor răcani americani, li se va părea amuzantă doar celor care n-au făcut armata. La prima vedere, pare o comedie pentru cretini. Pare aşa fiindcă şi armata este un loc propice cretinilor, în care tot ce-i cuminte, bun şi sensibil este călcat în picioare, iar vulgaritatea, insensibilitatea şi brutalitatea sunt declarate virtuţi. Intri om şi trebuie să ieşi obligatoriu fiară. Totul în numele iubirii de ţară.

Pe lângă amintirile neplăcute pe care mi le-au trezit întâmplările de pe scenă, gândul la fetiţa nevinovată nu mi-a dat pace nicio clipă. La fiecare vulgaritate şi gest cu conotaţie sexuală mă uitam să văd dacă nu o scot părinţii din sală. N-au scos-o, ba chiar s-au distrat teribil. Pe lângă toate astea, jumătate din spectatori ar fi trebuit puşi să facă fiecare câte 100 de flotări în locul soldaţilor. Au vorbit mai mult decât la cinema, au fâşâit pungi, au răsturnat sticle, au râs la mai toate cuvintele vulgare. Distracţie mare!

În ciuda condiţiilor uşor potrivnice, am reuşit să savurez câteva interpretări remarcabile. Aparent reţinutul Pavel Sârghi îşi dă drumul gradual în crearea personajului Roy Selridge, pe care îl duce până la a-l face temut. Şerban Borda, distribuit cu zgârcenie din păcate, îl joacă pe Joseph Wykowsky cu naturaleţe de la un capăt la altul. M-a impresionat Ciprian Ciuciu (Arnold Epstein) - introvertit, sensibil, fragil, dar adeseori mai curajos decât bravii săi colegi. Probabil cel mai bun rol din piesă!

Finalul a fost al lui Richard Balint. Departe de imaginea de băiat simpatic, îndrăgit de toată lumea, a "rupt scena" cu momentul beţiei şi nebuniei sergentului Toomey. Ocazie cu care micuţa din rândul doi a învăţat şi cum se comportă un beţiv profesionist...