Cu acest salut au fost întâmpinaţi cei care au intrat deja pe poarta grădinii Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea. Salutul a fost înmânat şi în scris, sub forma unui pliant informativ, un mesaj pozitiv pentru toţi cei care aleg să-şi petreacă un timp în acest perimetru.

Mesajul vorbeşte despre unele lucruri care se întâmplă în jurul nostru şi care, în ciuda perioadei dificile provocate de pandemia coronavirusului, au dus la bun sfârşit un proiect vrednic de tradiţia şi patrimoniul oraşului nostru.

Restaurarea Palatului Episcopal, cu scopul de a reveni la ţelurile fondatorilor, a presupus un proiect la fel de ambiţios şi a vizat şi ambientul acestui monument, prin reamenajarea grădinii, pe cât posibil tot după ideile originale ale ctitorilor. Perioada săptămânilor lungi de izolare a coincis cu etapele de finalizare ale refacerii grădinii, care a suferit mai multe modificări, reuşind să arate o faţă nouă şi atrăgătoare, în multe detalii unică prin concepţie şi realizare.

Grădina se doreşte a fi un loc de linişte şi recreere, dar în acelaşi timp un loc al descoperirii frumuseţilor ascunse. Un spaţiu ordonat şi primitor, în care natura se dezlănţuie de multe ori în mod tainic, purtând un mesaj adresat direct omului călător. Un astfel de spaţiu devine o sursă de inspiraţie spre o incursiune care ne poate surprinde, atunci când descoperim că suntem parte a unei lumi minunate.

Odată cu încheierea la termen a acestui proiect, vizitatorul va putea descoperi conturul unui complex într-o permanentă înnoire. Este doar punctul de pornire pentru a experimenta frumuseţea locului ce se transformă mereu, prin aportul fiecăruia.

Pe lângă munca omului, natura este lăsată să îşi spună cuvântul, căci reamenajarea grădinii urmăreşte şi dezvoltarea firească a mediului înconjurător.

Bine aţi venit! Isten hozta! Acest salut îl adresez sub forma unei invitaţii celor care doresc să descopere Grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic. Vă aşteptăm cu drag să ne vizitaţi şi să reveniţi mereu cu plăcere!

Böcskei László
episcop romano-catolic de Oradea