Nu credeaţi că şi în România e posibil să aveţi cele mai performante analize, fidele şi realizate într-un timp record? Şi specialişti care să vă trateze cu zâmbete şi reţete de cea mai bună calitate? Ei bine, toate acestea sunt de găsit la Centrul Medical Bioinvest din Oradea.

Mai mult, în timp ce la marea majoritate a clinicilor pacienţii sunt obişnuiţi să stea la coadă pentru a afla rezultatele analizelor, cu Bioinvest orădenii pot să îşi "dowloadeze" singuri rezultatele de pe internet.

Pacientul nr. 1

Deschis în aprilie 2009, Centrul Medical Bioinvest e situat pe strada Roman Ciorogariu 62, într-o clădire nouă şi modernă, vizavi de staţia PECO din Piaţa Creangă. A fost conceput din start cu gândul la sănătatea şi la confortul pacienţilor, iar asta se vede încă din sala de aşteptare care beneficiază de un spaţiu generos, unde se află şi recepţia.

Cele trei săli de recoltare şi preluare a probelor scurtează semnificativ timpul de aşteptare. Sistemul de recoltare bazat pe vacutainere vidate şi ace de unică folosinţă, precum şi liftul special care urcă probele de sânge direct în laboratoare fac imposibil orice risc de contaminare, circuitul probelor fiind complet separat de cel al pacienţilor sau al personalului.

Situat la etaj, laboratorul de analize are 7 compartimente: hematologie, hemostază-coagulare, biochimie, imunologie, microbiologie, parazitologie şi biochimie urinară, în care lucrează 4 medici, un chimist, un biolog şi 6 asistente. Toate analizele se lucrează pe aparate automate revoluţionare, cu viteze de lucru între 60-1.200 teste/oră.

Sănătatea online

Astfel, spre deosebire de mai toate cabinetele medicale din Oradea, la Bioinvest pacienţii primesc majoritatea rezultatelor în aceeaşi zi şi, mai mult, nici nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze până la sediu ca să intre în posesia lor, datele fiind accesibile online! Adaptat secolului vitezei, întregul centru e "acoperit" de o vastă reţea de calculatoare, care operează cu un soft special conceput pentru activitatea Bioinvest.

La recepţie fiecare pacient primeşte un ID unic şi cod de bare, ambele generate automat, codul regăsindu-se pe toate probele prelevate de la pacientul respectiv. De asemenea, este creată o parolă care-i va permite, ulterior, să-şi vizualizeze sau chiar să-şi tipărească rezultatele analizelor medicale de pe orice calculator conectat la internet. Tot ce trebuie să facă orice client este să acceseze site-ul clinicii www.bioinvestmedicalcenter.ro şi să îşi introducă, la secţiunea "rezultate analize", ID-ul şi parola primite.

Analize high-tech

12 bioinvest 4.jpgÎn cele 11 cabinete medicale cu aparatură ultraperformantă, 40 de medici specialişti fac consultaţii în domenii ca: interne, cardiologie, oftalmologie, dermatologie, ORL, chirurgie generală şi estetică, neurologie, pediatrie, urologie, endocrinologie, proctologie, acupunctură şi medicină tradiţională chinezească, medicina muncii, pneumologie, tehnica Bowtech, masaj de recuperare medicală şi relaxare. În caz de nevoie, se pot face şi şedinţe de aerosoli, teste de spirometrie, audiograme, monitorizarea holterelor de tensiune arterială şi EKG.

Compartimentul de optică medicală are o paletă extrem de variată de ochelari de vedere, lentile de contact sau ochelari de soare de mărci renumite. Specialistul optometrist efectuează câmpuri vizuale şi teste de tonometrie non-contact, verifică dioptriile ochelarilor la un lensmetru automat şi îndrumă cu cea mai mare grijă pacienţii să-şi aleagă ochelarii potriviţi.

Calitate europeană

La Bioinvest, calitatea analizelor e strict monitorizată, zilnic, prin controale interne şi prin participarea la scheme de intercomparare internaţională, la care iau parte peste 7.000 de laboratoare din toată Europa. În plus, în laborator e implementat sistemul de management al calităţii, analizele efectuate conform referenţialului SR EN ISO 15189:2007 fiind acreditate RENAR.

Micile detalii care însoţesc actul medical sunt considerate la Bioinvest elemente vitale ale misiunii organizaţiei. Zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 şi 19.30, şi sâmbătă de la 8 la 14, personalul din Bioinvest se asigură permanent că zâmbetul care vă întâmpină la recepţie, consultaţiile amănunţite şi curăţenia desăvârşită vor fi constante şi vă vor însoţi pe tot parcursul experienţei la centru. Pentru că, de multe ori, simpla atitudine poate să ia durerea cu mâna...

(ADVERTORIAL)