Nevoia m-a trimis în ultimul timp pentru diverse acte şi contracte în câteva locuri cu potenţial birocratic major din Oradea noastră iubită. Am descoperit cu surprindere că, în România, încă se mai fac contracte cu mâna şi că pixul este în continuare împărat în ţara cu viteze de internet de top în Europa. Am văzut birouri noi şi metehne vechi la un loc, într-o ciudată coabitare, am văzut încăperi în care viteza fusese înlocuită cu tihna, iar eficienţa cu pacea.
Am întâlnit doamne simpatice şi oprimate care scriu cu mâna în mai multe exemplare sau folosesc indigo (pentru cititorii mai tineri, o hârtie specială care, pusă între două foi, copiază în timp real pe a doua ce se scrie pe prima), în timp ce pe masă aveau telefoane inteligente de ultimă generaţie. Am văzut tastaturi date la o parte pentru a face loc foilor A4, în timp ce, într-un colţ, imprimantele se plictiseau.
Apoi am ieşit pe stradă şi am dat de coloane de maşini în trafic şi aglomeraţie, nu ca în Bucureşti sau Mumbai, dar destul de mare pentru a mă întreba câţi dintre oamenii ăştia de la volan şi-ar fi putut rezolva problemele birocratice de acasă sau de la serviciu, din faţa calculatorului. Probabil mulţi, foarte mulţi. Iar atunci, din cer a căzut un pix imens care m-a lovit chiar în moalele capului, ca o pedeapsă divină pentru păcatul de a fi gândit aşa ceva. (Scuzaţi, ultima frază este o invenţie, dar nu m-am putut abţine. Oricum e acuzată presa că inventează mereu).
Revin. Ca să eliberăm oraşele de trafic auto şi de noxe, nu este suficient să facem piste de biciclete sau să tragem linii despărţitoare pe trotuare. În primul rând e necesar să mai tăiem din motivele pentru care oamenii se urcă la volan. Dacă am putea rezolva cât mai multe din chestiunile birocratice prin internet, dacă am reduce motivele pentru care trebuie să batem la uşa unui birou, sunt convins că toate acestea s-ar simţi pe stradă. Un alt lucru care ar conta enorm ar fi ca tinerii să meargă din nou la şcoală pe jos, cu biţa sau cu tramvaiul.
Da, birocraţia creează şi poluare. Îi pune pe oameni în mişcare în situaţii ce ar putea fi uşor evitate. Suntem o naţie suspicioasă şi neîncrezătoare, iar acest fapt se vede nu numai în relaţiile inter-umane, ci şi în administraţie. Ne temem din oficiu de fraude şi falsuri, avem încredere mai mare în ştampile decât în oameni, credem că un contract scris cu mâna va fi mai respectat decât unul făcut online sau pe computer.
Toate drumurile mele despre care vorbeam la început ar fi putut fi foarte uşor evitate. Ar fi rezultat timpi câştigaţi, atât pentru mine, cât şi pentru doamnele cu pixuri, ar fi însemnat câteva sute de grame de poluare mai puţin, dar, cel mai important, ar fi arătat ceva mai multă încredere în relaţia cetăţean-instituţii.