Cine crede că în România domneşte birocraţia înseamnă că n-a văzut birocraţi comunitari. Angajaţii Direcţiei de Dezvoltare Durabilă din Primărie, care au lucrat la proiectul de reabilitare a Cetăţii, au făcut scurtă la mână săptămâna trecută ştampilând documente pentru proiectul de finanţare a lucrărilor ce vor fi făcute la acest monument istoric.

În total, nu mai puţin de 22 de bibliorafturi! Vreme de două zile, funcţionarii au ştampilat fiecare foaie cu ştampila rotundă a Primăriei, apoi cu parafa primarului, iar apoi responsabilul de proiect a semnat pentru conformitate până i s-a tocit pixul. Greul a venit cu adevărat când hârţoagele, cântărind peste 80 de kile, au trebuit transportate.

Angajaţii municipalităţii se gândesc cu groază că s-ar putea ca Bruxelles-ul să ceară întocmirea fiecărui act în trei exemplare: unul pentru Uniunea Europeană, unul pentru Primărie, altul pentru Ministerul Dezvoltării. Şi-atunci să vezi hernie de disc!