Primarul PNL al Oradiei, Florin Birta, șef pe linie de partid al omului de afaceri Mihai Torjoc, co-proprietar al grădinii zoologice de la Șinteu, Liska Park, pe care comisarii de mediu au închis-o luni pentru că n-are autorizație, nu are de gând să ia vreo măsură față de consilierul municipal.

Edilul a declarat pentru BIHOREANUL că știe că Torjoc este un om onest și nu-l consideră vinovat pentru situația creată.

„Nimeni nu este mai presus de lege. (...) Îl cunosc, cred că este un om foarte onest. Că s-a întâmplat ca firma în care este unul dintre acționari să deschidă o grădină zoologică fără autorizație, este o problemă, și trebuie să suporte rigorile legii. Dar n-a primit o condamnare penală, n-a furat nimic”, a declarat primarul Florin Birta, totodată președinte al PNL Bihor.

Merită menționat că Torjoc este acționar cu 49% în firma care administrează Liska Park, în timp ce 51% deține austriacul Friedl Christian, iar numărul de telefon al orădeanului este indicat ca fiind al administratorului societății. Torjoc este și patronul restaurantelor Due Fratelli și al complexului cu același nume de la Șinteu.

În opinia lui Birta, însă, consilierul local PNL poate să-și vadă de treabă în continuare, fiind ales în echipa liberală în Oradea pentru că partidul a recrutat oameni din mediul privat. „Noi, la fiecare patru ani, încercăm ca o treime din echipa de consilieri să o înlocuim. În ultimele mandate, în Oradea, am mizat foarte mult pe atragerea oamenilor din mediul privat, așa considerăm normal”, explicat Birta modul în care Torjoc a ajuns consilier local.

Primarul Oradiei a refuzat să se pronunțe despre grădina zoologică clandestină, menționând că știe doar informațiile apărute în știri. „Autoritățile vor decide dacă va primi sau nu autorizație”, a spus edilul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!