Timp de trei luni, Podul Intelectualilor, folosit intens de orădenii care tranzitează zona centrală pe jos și, mai ales, de elevii care învață la școlile din centru, va fi închis începând din 3 aprilie, pentru reabilitare.

Șantierul va dura trei luni, timp în care pietonii vor trebui să ocolească ori pe Podul Dacia, ori pe Podul Sf. Ladislau de lângă Primărie. O distanță care nu-i de lepădat, mai ales pentru bunicii care însoțesc copii ori simpli vârstnici ai urbei.

Întrebat de BIHOREANUL de ce aceste lucrări se fac acum, când circulația pietonală în zonă este oricum îngreunată de șantierele din Centrul Civic, primarul Florin Birta a răspuns că lucrările sunt urgente și necesare. Atât de urgente, încât așteaptă la rând din 2020, anul în care indicatorii tehnico-economici ai investiției au fost votați în Consiliul Local...

„Pasarela Intelectualilor nu are nicio legătură cu Podul Dacia, cu închiderea din Centrul Civic. Cei care merg pe pasarela Intelectualilor pot foarte bine să meargă pe Podul Dacia. Ocolesc puțin, într-adevăr, dar nu au restricții de a circula pe podul Dacia”, a răspuns primarul Florin Birta, joi, într-o conferință de presă.

Edilul a spus că pasarela nu a fost reabilitată din 1970 și are tablierul, adică grinzile de rezistență, afectat. „Nu-mi asum ca în momentul în care avem finanțare, contract, constructor, să mai las 5-6 luni acea pasarelă deschisă și să se întâmple ceva acolo, Doamne ferește, pentru că tot dvs. veți veni să mă întrebați de ce nu am reabilitat-o, dacă am avut și finanțare, și constructor”, a spus Birta.

Întrebat dacă pericolul este iminent și orădenii ar trebui, de fapt, să ocolească pasarela, edilul a admis că situația nu este chiar atât de sumbră.

„Nu pentru că ne-au scos banii afară din casă o reabilităm, nu avem nici fonduri europene, dar era imperios necesar să refacem această pasarelă. Are 50 de ani”, a mai spus primarul. 

Firmele constructoare, Freyrom SA şi Procons Group, i-au promis edilului că în trei luni vor finaliza lucrările în valoare de 4 milioane lei, fără TVA.

Mai merită menționat că pasarela nu este prevăzută nici acum, după reabilitare, cu o pistă pentru bicicliști, deși foarte mulți orădeni obișnuiesc să circule în zonă pe două roți, dat fiind că și pe malurile Crișului Repede sunt trasate piste.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!