După luni de discuții, primarul Florin Birta a găsit soluția la problema cerșetorilor și boschetarilor care își făceau veacul în Piața București, lăsând o primă impresie dezolantă turiștilor care intrau în Oradea prin gara CFR.

Cu toate raziile, avertismentele și amenzile, Poliția Locală - care își făcuse deja punct fix în zona stației de tramvai - nu a reușit să alunge persoanele fără adăpost de pe băncile din zonă, așa că edilul a ordonat o soluție extremă.

Toate băncile din Piața București au fost ridicate și împărțite asociațiilor de proprietari din oraș, fapt pentru care, de o vreme, zona s-a mai schimbat la față. Una dintre principalele căi de intrare în oraș a fost curățată de cerșetori. Atât doar că aceștia s-au mutat acum mai jos, pe centru...