După pensionarea bătrânului preot Aurel Puşcaş, se pare că noii slujitori ai Bisericii Sfânta Treime au probleme de ORL. Adică orar redus de lucru. Joia trecută, de Sfântă Mărie Mică, câtorva credincioase care voiau să intre în biserică ca să se roage li s-a sugerat că ar fi mai bine să nu intre, fiindcă se apropia ora 12, iar "instituţia" trebuia închisă.

"Preoţii se pregăteau de plecare, iar cantorul de închiderea uşilor. Ne-am simţit cum probabil se simt bărbaţii atunci când merg la cârciumă, iar chelnerii ridică scaunele pe mese", s-a plâns o enoriaşă.

Ca să evite pe viitor asemenea jalbe, Bihorel îi roagă pe cinstiţii slujitori ca la proxima sărbătoare să lase lăcaşul deschis ceva mai mult timp. Dacă nu de alta, măcar fiindcă de pe urma credincioşilor îşi strâng şi ei tainul.