Biserica Sfântul Apostol Andrei şi-a sărbătorit sâmbătă şi duminică Hramul. În ajunul evenimentului, sâmbătă, în jurul orei 17, un mare sobor de preoţi şi diaconi au săvârşit Slujba Vecerniei cu Litia, după care s-a înconjurat în procesiune Biserica cu icoana Sfântului Apostol Andrei.

Timpul rece şi ploios nu a scos din case prea mulţi credincioşi, în schimb duminică dimineaţă în jurul orei 10, ambele biserici erau pline - ochi cu credincioşi. Nemaiputând intra, mulţi au rămas în faţa Bisericii, dar graţie staţiei de amplificare au putut asculta slujbele.

După cum a anunţat preotul paroh Vasile Bota, sărbătoarea Hramului Bisericii a fost una deosebită, s-a săvârşit slujba Utreniei urmată de Sfânta Liturghie, iar fiindcă este şi Ziua Naţională a fost săvârşită şi o slujbă de Te Deum, cu rugăciunile rânduite pentru asemenea ocazii.

Un mare număr de preoţi şi diaconi au dat o notă aparte sărbătorii. Familia părintelui Vasile Bota a fost întregită la acest eveniment, tatăl, fratele şi socrul, cu toţii preoţi, fiind şi ei prezenţi la eveniment. Cuvântul de Învăţătură l-a ţinut un invitat preot din Serbia, doctorand în Teologie la Iaşi, bun cunoscător al limbii române şi prieten al Bisericii Sf. Apostol Andrei din Oradea.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie le-au dat de această dată invitaţii de onoare ai Bisericii, Corul Bărbătesc din Finteuşul Mare judeţul Maramureş.

Prezenţa acestui cunoscut Cor atât în ţară cât şi peste hotare a creat o stare aparte celor prezenţi mai ales în momentele în care au interpretat două colinde din lada lor de zestre maramureşeană. Până şi ţinutele acestor corişti, sumanele lor de albul zăpezii, au impresionat.

După săvârşirea slujbelor, corul a cântat câteva prelucrări corale, făcându-i pe credincioşii prezenţi să nu uite niciodată această sărbătoare.

Prin grija Consiliului Parohial a Bisericii, fiecare participant la Sfintele Slujbe al Hramului, la plecare, a servit un pahar de vin roşu şi o felie de cozonac.

Viorel Orbai