De ce-mi pare acum BOR precum Suedia supra-modernă în context de pandemie laică? Păi avem parte de sumedenie de pelerinaje sau liturghii în masă, urmate de apeluri naţionale ale Patriarhiei pentru donat plasmă tămăduitoare… Deci strămoşeasca noastră biserică îngăduie, ca să nu zicem păstoreşte, imunizarea în masă.
De pildă, la slujbele Mănăstirii de pe Făcliei (foto) dar şi la alte biserici orădene (nu la toate!) se umplu parcările până la refuz.
În schimb, nu s-au văzut apeluri de la Înalţii Prelaţi pentru o cumpătare privind asaltul bisericilor sau de îndemnare la răbdare privind pelerinajele anuale (asta deşi un mesaj al postului creştin e tocmai puterea de a te reţine o perioadă tocmai de la ceea ce ţi-e greu să te reţii). Sau de îndemnuri de a ţine 3-4 liturghii la ore diferite, duminica, pentru enoriaşii pentru care rugăciunea în biserică e foarte importantă.
Însă, din nefericire, iată că am avut parte chiar şi-n Ardeal de apeluri de la familii de preoţi ajunşi la grea ananghie, pentru donat plasmă post-convalescenţă.
Sigur, e în firea omului ca în vremuri grele să caute sprijinul Domnului poate mai cu sârguinţă decât în vremuri bune.
Cu atât ar fi mai frumos să avem cât de mulţi preoţi inimoşi şi luminaţi, care în predicile lor să amintească şi de smerenia creştină şi de iubirea sau măcar compasiunea ori respectul pentru aproapele aflat la un pas de suferinţă. Căci teamă mi-e că (încă) nu chiar toţi creştinii se roagă din suflet şi îndreaptă gânduri bune pentru toţi semenii, fie ei necunoscuţi.
Adică mersul la slujbă doar cu o lăuntrică îndârjire că "de mine, care-s de neoprit în drumul meu spre biserică şi mă rog fierbinte pentru sănătatea mea şi a apropiaţilor, sigur nu se pot prinde viruşii şi răul" e mai degrabă egoism şi vanitate decât smerenie.
Ca să nu mai pomenim de vrednicii urmaşi ai lui Toma, care nu cred în Covid şi microscop. Cel puţin până nu ating cu mâna lor, fără mănuşi de cauciuc, un plămân străpuns şi ciuruit de virusul vrăşmaş precum pieptul lui Iisus de suliţa soldaţilor.