Vasile Blaga, ministrul de Interne, a declarat la bilanţul Poliţiei de Frontieră că pe masa Guvernului există o notă prin care magazinelor duty-free le va fi interzis să mai comercializeze alcool şi ţigări. "Măsurile pe care le vom lua se referă la anularea vânzării de ţigări şi băuturi alcoolice în duty-free. Nu au decât să vândă electronice şi parfumuri", a spus Blaga. 

Această tentativă de a limita afacerile cu ţigări prin intermediul duty-free-urilor nu este prima, încercările anterioare fiind făcute tot în mandatul lui Sebastian Vlădescu ca ministru al Finanţelor şi al lui Blaga ca ministru de Interne.

În 2006 magazinele duty-free alimentau aproximativ 55% din piaţa ilegală a ţigărilor din România. De aceea în iunie acelaşi an, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care s-a decis închiderea acestora, dar în numai câteva săptămâni li s-a permis din nou să funcţioneze. Apoi, la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, duty-free-urile au fost din nou închise pentru ca în mai acelaşi an, printr-o lege, să se redeschidă la graniţele non-UE.

Autorităţile române şi marii producători de ţigări sunt de comun acord că acest tip de magazine nu se justifică din punct de vedere economic pentru că sunt situate la graniţe cu state în care preţul ţigărilor este mai mic decât cel din duty-free. Cu toate acestea, ele funcţionează şi statul pierde zeci bune de milioane de euro numai din neplata accizelor la aceste mărfuri.

Este interesant de văzut care va fi rezultatul acestei de-a treia încercări de a limita vânzarea de ţigări şi alcool prin magazinele duty-free, mai ales că precedentele tentative s-au soldat cu presiuni enorme venite din partea patronilor de duty-free, toţi conectaţi politic, scrie Jurnalul naţional.