Senatorul bihorean Vasile Blaga a sosit joi la Oradea, pentru a discuta cu PDL-iştii bihoreni despre organizarea alegerilor locale.

Întrebat de BIHOREANUL, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul PDL Bihor, cum comentează afirmaţiile lui Ştefan Seremi - fostul preşedinte al filialei, care a demisionat marţi din această funcţie şi preconizează că va pleca şi din partid, şi care l-a acuzat că vrea să distrugă partidul - Blaga a răspuns: "Asta, a vrea să distrug partidul, este ca şi cum aş vrea să distrug biserica din sat. Nu. Nu, nici nu mi-a trecut vreodată prin gând, nici nu-mi trece. Am văzut declaraţiile domniei sale, sigur, n-o să le comentez prea mult, sunt problemele dânsului. Dar, totuşi, câteva observaţii totuşi o să fac", a spus Blaga.

Vizavi de declaraţiile lui Seremi potrivit cărora nu îl mai reprezintă organizaţia PDL Bihor, fostul secretar general al PDL a spus că este "interesant" că deputatul şi-a dat seama de acest lucru abia de câteva zile, de când nu mai este preşedinte.

"Nu înţeleg lucrurile astea. Dar în sfârşit, e problema domniei sale. Pe de altă parte, totuşi observ că în 3 zile a dat două comunicate (n.r. - referindu-se la declaraţiile în presă ale lui Seremi), dar pe parcursul unui an n-a avut aproape nici o conferinţă de presă în care să apere poziţia partidului nostru. A fost un an foarte greu pentru partid, anul în care am avut inclusiv o convenţie, anul în care am avut de apărat măsurile foarte dure pe care Guvernul nostru a trebuit să le ia şi care din fericire, iată, şi-a arătat roadele. Ţara este stabilă din punct de vedere economic şi m-aş fi aşteptat ca şi dânsul, ca şi alte organizaţii, să aibă conferinţe de presă mai dese în care să încerce să explice ceea ce s-a întâmplat. În rest, îi doresc un Paşte fericit şi domniei sale şi familiei domniei sale, şi fiecare pe drumul lui", a spus Blaga.

Fostul secretar general al PDL a spus că deocamdată Seremi nu i-a comunicat nici lui şi nici conducerii organizaţiei renunţarea şi la calitatea de membru al partidului.
Tot la întrebările jurnaliştilor, Blaga a răspuns şi afirmaţiilor lui Seremi potrivit cărora unii primari din PDL ar fi dispuşi să îl urmeze. "I-a şi nominalizat, dar sunt toţi în sală. Primarul din Olcea e aici, primarul din Holod e aici, întrebaţi-i", a spus el, adăugând că nu crede că aceste plecări vor avea loc.

Întrebat şi dacă a găsit deficienţe majore la organizaţia din teritoriu şi dacă mai are şi altele de reproşat lui Seremi, Blaga a spus că "prima problemă a unui politician este să comunice. În politică, din păcate, contează mai mult ceea ce se spune decât ceea ce se face", a spus el.

Preşedintele Senatului a recunoscut totuşi că plecarea lui Seremi din partid reprezintă o pierdere. "Am spus-o de fiecare dată, şi când a plecat Sorin Frunzăverde. Deocamdată Seremi n-a plecat din partid. Probabil o să plece, dar dânsul va decide. Avem nevoie de fiecare om. Este loc în partid pentru toată lumea. Dacă doreşte să îşi aleagă un alt drum, asta e", a spus Blaga.