Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns, ce se întâmplă în procesul pe care PSD-istul Florian Bodog l-a deschis Ministerului Educaţiei, care i-a retras titlul de doctor obţinut la Timişoara printr-o lucrare plagiată.

Pentru a cincea oară la rând, Curtea de Apel Oradea a amânat judecata deoarece Ministerul n-a depus la dosar documentaţia care a stat la baza deciziei de retragere a titlului, aşa cum magistraţii ceruseră încă de la primul termen.

A treia oară la rând, aceştia au decis amendarea cu 700 lei a persoanei responsabile din Ministerul Educaţiei pentru neprezentarea acestor documente, fără a fi clar însă cine este aceasta.

În schimb, pentru a stopa jocul penibil, de data asta au decis să ceară şi Universităţii de Vest din Timişoara dosarul de doctorat al lui Bodog.

Rămâne de văzut dacă UVT va avea aceeaşi atitudine sfidătoare ori ba, dar şi cum va justifica Ministerul non-combatul, căci BIHOREANUL i-a solicitat explicaţii în scris.

Deşi, dacă amenzile date de judecători nu au reuşit să mobilizeze Ministerul, e greu de crezut că o banală cerere a unor jurnalişti va avea prea mare ecou...