Daily Cotcodac, un site cu pamflete şi alte aroganţe, în colaborare cu 220 şi Cristealizări, a realizat un videoclip cu salutul franţuzesc.

"Ei ne fac mereu cerşetori. Şi de-asta ne-am gândit şi noi ce caracteristici are poporul francez. Primul lucru, ei se predau peste tot, s-au predat pe toate câmpurile de bătălie din lume", spune Julius Constantinescu, de la Daily Cotcodac.

Aşa că în scurtul videoclip, bloggerii arată mai multe poze cu soldaţi francezi cu mâinile ridicate, predându-se. Iar mai multe voci rostesc sintagma "S'il vous plait, Messieurs!".

"E o glumă, nu vrem să se sperie poporul francez şi să se predea, că n-avem ce să facem cu atâţia prizonieri", a mai spus Julius Constantinescu.