Pianistul Harry Tavitian şi percuţionistul Cserey Csaba vor concerta, sâmbătă 13 martie, de la ora 20, la Moskva Caffe, din strada Moscovei 8 - fostul Club Tempo, vizavi de Filarmonică. Cei doi muzicieni vor oferi publicului compoziţii proprii, teme din repertoriul jazzului clasic, blues şi gospel. Concertul este prilejuit de deschiderea noului local, iar biletele, în valoare de 15 RON, se vor pune în vânzare la club, în seara concertului.

Harry Tavitian spune că, deşi nu a cântat de foarte multe ori în Oradea, fiecare conert a fost unul deosebit şi încărcat de semnificaţii. "Primul concert a fost in martie 1988 la Teatrul de Stat, impreuna cu poetul Mircea Dinescu si cu regretatul critic Radu Enescu. Revolutia din 1989 ne-a prins intr-un turneu organizat chiar de Teatrul din Oradea. Nu va pot descrie cu ce stare sufleteasca am cantat suita de colinde pe teme de Bartok in concertul de la Oradea, pe 17 decembrie, cand stiam ce se intampla in Timisoara", spune Tavitian.

"In anii din urma imi amintesc cu placere de intalnirile cu publicul oradean, la Clubul Jazzland al Fundatiei "Posticum", la Festivalul de teatru scurt sau la Festivalul studentesc. Ultimul concert, in 2004, a fost la Filarmonica, la Festivalul International Johann Strauss, unde sala a fost plina, in ciuda caniculei, si publicul, de o calitate deosebita", isi aminteste pianistul.

Considerat de ziarul american International Herald Tribune "cel mai important jazzman roman contemporan", Harry Tavitian se numără, potrivit criticului austriac Richard Schuberth, "printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European". Jazzul de avangardă şi blues-ul arhaic alternează în creaţia sa, traversată de la începutul carierei sale de un puternic filon etnic.

Cserey Csaba, unul dintre cei mai inventivi percuţionişti români de jazz, se numara printre partenerii preferati ai lui Tavitian. "În ultimii şapte ani am cântat împreună în duo, trio sau ca invitat al formaţiei mele Orient Express în numeroase concerte, în România, Ungaria, Belgia şi Germania. Csaba îmi este un partener foarte drag. Are mult rafinament, sensibilitate, plus un simt extraordinar al ritmului si al... umorului", spune pianistul.

La sfarsitul lui 2008 duo-ul a lansat primul CD, numit "Naşterea", care s-a bucurat de un mare succes. Suficiente motive ca, sâmbătă seara, paşii fanilor jazz din Oradea să se îndrepte spre Moskva Caffe.