Banca Națională Română a anunțat, marți, un curs de referință de 4,8851 lei pentru un euro, în scădere față de ziua precedentă, când cursul arăta 4,8853 lei. Potrivit cursului BNR, dolarul a depășit moneda europeană, ajungând marți la 4,9225 lei (față de 4,8814 lei).
Conform News.ro, în cel mai recent raport privitor la inflație, specialiștii BNR au explicat deprecierea euro ca fiind cauzată de războiul Rusia - Ucraina: „Nivel mai depreciat al euro în raport cu dolarul american (expunere mai ridicată a zonei euro la războiul declanşat de Rusia în Ucraina, proces de normalizare a politicii monetare mai alert în cazul Fed comparativ cu BCE)”.
Totodată, potrivit datelor publicate marți de BNR, o liră sterlină are un curs de 5,7956 lei, iar gramul de aur era cotat la 275,2202 lei.