Boala de la robinet: 189 de străzi orădene sunt alimentate cu apă prin conducte cancerigene

În 2003, mult mai târziu decât ţările vest-europene, România interzicea azbestul, un material format din minerale fibroase, folosit frecvent în construcţii pentru că rezistă la temperaturi înalte şi este un izolator excelent. Industria construcţiilor din lumea întreagă l-a utilizat zeci de ani, până când medicii au depistat că toate formele de azbest sunt cancerigene.

În ciuda faptului că este nedorit, românii dau de azbest mai peste tot. Asta pentru că utilizarea lui a fost interzisă doar în noile construcţii. Cele vechi duc în continuare această "povară", până cînd vor dispărea cu totul. Drept urmare, în oraşele României apa continuă să curgă în bună măsură prin reţele din azbociment, iar Oradea nu are cum fi o excepţie. Pe sub 189 de străzi din oraş, apa spală conducte din azbest, ale cărui fibre, în lipsa unor filtre performante, ajung să fie băută de orădeni.

Exploatat, apoi interzis

Azbestul a fost la mare modă în secolul XX. De la acoperişuri la reţele de apă, de la robineţi la instalaţii electrice, azbocimentul, adică amestecul de ciment cu fibre de azbest, a fost folosit intens în toate ţările europene, până în 1990, când, rând pe rând, ţările vestice au lansat reglementări de restricţionare. La 1 ianuarie 2005, Comisia Europeană a interzis total utilizarea şi comercializarea produselor din azbest. Motivul? La nivel mondial, specialiştii trăgeau deja un puternic semnal de alarmă cu privire la nocivitatea acestui material.

"Pentru organismul uman sunt nocive prin inhalare particulele fine de azbest, mai mici de 5 micrometri. În funcţie de imunitatea organismului, aceste particule pot provoca, în timp, de la mici leziuni până la boli incurabile", spune dr. Maria Groze (foto), medic primar pneumolog. Inhalate, fibrele se depun în plămâni şi provoacă azbestoza, o afecţiune pulmonară ce reprezintă un important factor de risc pentru apariţia cancerului bronhopulmonar ori a mezotelioamelor maligne, adică a tumorilor canceroase pe ţesuturile care protejează majoritatea organelor interne ale corpului.

Rară, deocamdată

Bolile azbestului se declanşează cu o întârziere şi de 30-40 de ani, astfel că legătura cauză-efect se realizează foarte greu. Cert este, însă, că medicii au dovedit că simpla expunere la azbest creşte de până la şase ori pericolul apariţiei cancerului pulmonar.

Din fericire, cazurile de îmbolnăvire de cancer mezoteliom sunt destul de rare în România, fiind raportate până acum în jur de 15 pe an. Deşi Bihorul este judeţul cu cei mai mulţi bolnavi de cancer, forma cauzată de azbest e la fel de rară ca în restul ţării. "Avem foarte puţine cazuri de mezoteliom documentate", spune doctorul oncolog Simona Mihuţiu (foto).

Medicii români se tem, totuşi, că numărul îmbolnăvirilor va creşte de-acum înainte, mai ales în rândul muncitorilor care în anii '70-'80 lucrau la construcţia cu azbociment a blocurilor şi locuinţelor României socialiste.

Purtat de vânt sau apă...

În România, azbestul a fost interzis prin Hotărârea de Guvern 124/2003, numai că doi ani mai târziu, Guvernul Tăriceanu stabilea, printr-o Ordonanţă, că "produsele care conţin azbest şi care au fost instalate sau se aflau în funcţiune înainte de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viaţă a acestora". Primăriile au scăpat astfel de răspunderea de a elimina azbestul, datorie de care oricum nu s-ar fi putut achita, din cauza costurilor uriaşe. În consecinţă, oraşele au rămas cu acoperişuri ori reţele de apă din azbociment.

În cazul plăcilor de azbociment folosite la izolaţii ori la acoperişuri, periculoasele fibre de azbest se desprind atunci când sunt mişcate. Din conductele de apă, ele se desfac din cauza durităţii apei, care "mănâncă" din conductă, iar lichidul duce cu el fibrele care în final sunt înghiţite de cei care beau apă de la robinet. Altfel spus, plăcile de azbociment în sine nu sunt periculoase ori radioactive, doar microparticulele ce se desprind din ele pot face rău organismului.

Soluţii parţiale

În Oradea, mii de locuitori au la robinete apă cu fibre de azbest. Din cei 549 de kilometri de reţea de apă, 70,1 kilometri sunt din azbest. La solicitarea BIHOREANULUI, Compania de Apă Oradea a inventariat toate conductele din acest material încă funcţionale. Concluzia? 189 de străzi au sub ele reţele din azbociment, însumând 70.181 de metri liniari.

Majoritatea sunt artere scurte, de câteva sute de metri, din cartierele de case, dar azbocimentul se regăseşte şi sub străzi mai mari, precum Haţegului, Coriolan Hora ori Dragoş Vodă. Tot din azbociment sunt şi reţelele de sub DN 76, care duc apă în Sânmartin. Lista completă a străzilor cu astfel de reţele poate fi consultată pe www.ebihoreanul.ro.

Până la sfârşitul anului 2016, CAO şi-a propus să înlocuiască conductele de sub 78 de străzi din rândul celor din azbest, în cadrul proiectului Aparegio de extindere şi reabilitare a sistemelor de apă şi canalizare, finanţat cu bani europeni. Dacă proiectul se va derula conform planurilor, din 2017 oraşul va rămâne cu 111 străzi cu reţele de azbociment, în lungime totală de 29,9 kilometri. Când şi cum vor fi şi acestea înlocuite, încă nu se ştie...

Teoretic, dar nedovedit

Medicii nu pot spune cu precizie cât de expuşi sunt orădenii la îmbolnăvire din pricina reţelelor de azbociment, mai cu seamă că, la nivel mondial, nu există studii care să dovedească clar efectele înghiţirii fibrelor de azbest. "Teoretic, există o legătură, însă de obicei mezoteliomul pleural apare în urma inhalării fibrelor din azbest, nu a ingerării", explică dr. Mihuţiu.

Totuşi, în ţări precum SUA, Franţa ori Canada, specialiştii au cerut înlocuirea urgentă a reţelelor de apă din azbociment, invocând că o legătură nedovedită nu înseamnă că nu există. Deci, în teorie, n-ar fi motive de îngrijorare, mai cu seamă că, potrivit parametrilor CAO şi certificaţi de Direcţia de Sănătate Publică, apa de la robinetele orădenilor este printre cele mai curate din ţară.

Oricum, măsurile de precauţie nu sunt niciodată de prisos. O soluţie liniştitoare constă în montarea unor sisteme de filtrare cu o fineţe de 0,5 microni, care ajută şi la eliminarea azbestului, pe lângă alte impurităţi, din apă. Un astfel de filtru costă câteva sute de lei, un preţ, totuşi, nesemnificativ în comparaţie cu cel al sănătăţii sau chiar al vieţii...

Dacă despre reţelele de azbociment nu se poate spune, clar, în ce măsură îmbolnăvesc sau nu oamenii, alte surse de azbest au reprezentat un pericol cert pentru cetăţenii oraşului. În 2011 BIHOREANUL a dezvăluit că terenul din Cartierul Tineretului, unde Primăria împărţise la mijlocul anilor 2000, în folosinţă gratuită, sute de parcele pentru tinerii orădeni, era contaminat cu reziduuri nocive.

În anii '90, zona fusese depozit de deşeuri a fostei fabrici de azbociment din actuala stradă a Seleuşului, care a funcţionat în Oradea între 1890-1989. Cu timpul, în zonă s-a format un adevărat munte de reziduuri, atât sub formă de plăci, cât şi de pulberi, dar ca urmare a demersului publicistic al BIHOREANULUI, Administraţia Imobiliară Oradea a ecologizat întregul perimetru.