Dacă până nu demult s-a remarcat doar ca frecător de mentă la biroul senatorial al PDL-istului Petru Filip, PDL-istul Alin Bobiţan s-a apucat de muncă, la modul serios. Săptămâna trecută, Bihorel l-a surprins pe tânărul june absolvent de Protecţia Mediului proaspăt tuns şi tras la uniformă, împreună cu echipa de control trafic a Autorităţii Rutiere Române Bihor, scotocind prin documentele unui tirist pe şoseaua de centură a oraşului.

Gurile rele spun că "Bobi" vrea să facă impresie bună în eforturile, sprijinite "de sus", de a se instala şef al ARR Bihor, după ce colegul lui PDL-ist, Ioan Curpaş, a fost mazilit de boşii de la Bucureşti, pentru "păcatul" de a-i fi turnat pe şpăgarii din instituţie (adică aproape tot personalul) la DNA. Aşa-i trebuie, dacă nu s-a "solidarizat"...