La finalul discuţiilor de la Palatul Parlamentului cu parlamentarii PDL, Traian Băsescu a spus că este necesară găsirea unui alt stil de guvernare, unul care să nu mai vizeze trecerea prin criză, ci relansarea economică. În ceea ce priveşte funcţia de premier, Băsescu spune că va fi dezbătută abia după încheierea alegerilor din interiorul UDMR.

"Am început o serie de consultări în interiorul coaliţiei legat de nevoia de relansare a încrederii în Guvern. Suntem la stadiul în care Guvernul a încheiat cu succes un acord cu UE, FMI şi BM, acord care a făcut ca România să iasă din zona de risc, de derapaj economic, suntem la momentul în care, contrar estimărilor, trimestrul IV al anului 2010 dă semnalul de trecere pe creştere economică", a declarat preşedintele.

Acesta a subliniat că trebuie restabilită încrederea în Guvern. "Suntem la momentul în care estimarea creşterii negative de minus 1,9% a PIB a fost infirmată, este doar minus 1,2%, deci cred că Guvernul trebuie să găsească un alt stil de guvernare, care să nu mai vizeze trecerea prin criză, ci o guvernare care să vizeze relansare economică. Niciun obiectiv de relansare economică nu este posibil fără restabilirea încrederii în Executiv. Cred că întreaga Coaliţie trebuie să fie solidară şi informată cu privire la nevoia de găsire a unei soluţii pentru restabilirea încrederii în Guvern", a spus preşedintele Traian Băsescu, marţi seara, la finalul discuţiilor cu parlamentarii PDL.

După terminarea alegerilor din interiorul UDMR, însă, variantele de premier pot fi discutate, asigură preşedintele. "Speculaţiile pe care le faceţi sunt în afara realităţii. Nimic nu se va lua în discuţie până după ce se termină alegerile din UDMR", spune şeful statului.

În ceea ce priveşte varianta unui premier independent, Băsescu a afirmat: "Poate fi o soluţie, nu cred că în coaliţie va exista o susţinere pentru această idee".