Premierul Boc a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe două proiecte de lege, unul referitor la încadrarea în deficitul bugetar asumat şi unul referitor la pensii. Niciun salariu nu va scădea sub 600 de lei şi nicio pensie nu va coborî sub 350 de lei, a adăugat acesta.

„Vom propune Guvernului adoptarea scrisorii de intenţie şi a memorandumului cu UE spre aprobare. Coaliţia îşi menţine punctul de vedere conform căruia nu majorarea taxelor este soluţia pentru menţinerea unui deficit care trebuie finanţat, ci reducerea cheltuielilor bugetare. Am decis în Coaliţie să nu fie afectate: salariul minim pe economie, de 600 de lei. Niciun salariu nu va coborî sub 600 de lei. Am decis să nu fie afectată pensia socială minimă garantată de 350 de lei. Nicio pensie nu va coborî sub nivelul de 350 de lei şi această măsură va fi asigurată prin buget. Nu va fi afectat venitul minim garantat, dar el va fi restrâns şi aplicat doar acelor persoane care sunt în nevoi", a declarat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei Coaliţiei.

"Am decis ca procedura prin care vom pune în aplicare măsurile anunţate să fie asumarea. Guvernul îşi va asuma răspunderea pe două proiecte de lege, unul privind încadrarea în deficitul bugetar şi unul referitor la pensii", a adăugat şeful Guvernului. Cele două proiecte vor intra în lectura Executivului.

"Ştim cu toţii că aceste măsuri nu sunt plăcute pentru niciun lider. Cei din faţa dumneavoastră îşi asumă responsabilitatea de a spune după 20 de ani că România merge într-o direcţie greşită, să ne asumăm într-un moment extrem de greu la nivel european responsabilitatea de a menţine România în direcţia bună. Peste tot sunt măsuri de austeritate. Vom rămâne cu un deficit de 6 şi ceva la sută. Banii ăştia vor trebui împrumutaţi de undeva. Aceşti bani vin din surse interne şi externe. Dacă renunţăm la acordul cu FMI, ajungem la un deficit de peste 9%, ceea ce înseamnă 11 miliarde de euro", a subliniat Boc.

"Se fac aceste măsuri de austeritate, dar care sunt consecinţele ei, întrebaţi. Prima consecinţă este că ne putem finanţa deficitul, putem plăti salarii şi pensii chiar dacă diminuate, menţin investiţiile, ne permite să avem banii necesari pentru cofinanţarea proiectelor europene. Aceste măsuri ne vor permite să finalizăm nişte investiţii prioritare", a adăugat Emil Boc.